Racla cu Brâul Maicii Domnului

Locuri de pelerinaj

Racla cu Brâul Maicii Domnului

Fotografie - Racla cu Brâul Maicii Domnului, Mănăstirea Kato Xenias (Volos, Grecia) Conform Tradiției, Cinstitul Brâu a fost țesut de însăși Maica Domnului. După Adormirea sa, aceasta l-a dăruit Sfântului Apostol Toma, în timp ce era adus prin văzduh în locul unde ea fusese îngropată. Până în secolul al IV-lea, Brâul s-a păstrat la Ierusalim. După un scurt transfer în Capadocia, Brâul a fost adus iar în Orașul Sfânt de către împăratul Teodosie cel Mare (379-395). Fiul acestuia, Arcadie, salvat în mod miraculos de la înec, în anul 380, de însăși Maica Domnului, l-a adus la Constantinopol în 395. Aici a fost păstrat pe rând în mai multe biserici, printre care și cea numită Vlaherne, de care se leagă praznicul Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie). Din biserica Vlaherne, Brâul a fost dus în bazilica „Sf. Sofia“ din Constantinopol. Împărăteasa Zoe, soția lui Leon cel Înțelept (886-912), vindecată de duh necurat cu puterea Cinstitului Brâu, l-a cusut cu fir de aur, formă în care se păstrează și astăzi, și l-a reașezat în racla dăruită cu mult timp în urmă de împăratul Arcadie. În calendarul ortodox, evenimentul reașezării Brâului în raclă este pomenit la 31 august. În secolul al XIII-lea, trimișii regelui bulgar Ioniță Caloian iau Brâul de la Constantinopol; un secol mai târziu, susține L. Uspenski, cneazul sârb Lazăr I (1372-1389) dăruiește Brâul mănăstirii Vatoped din Muntele Athos. După alte surse, Brâul a fost dăruit acestei mănăstiri de împăratul bizantin Ioan Cantacuzino (1347-1355), care mai târziu va intra în obștea monahală de aici. Există mărturii istorice referitoare la evlavia românilor pentru Brâul Maicii Domnului încă din evul mediu. Astfel, între anii 1512 și 1520, domnitorul Țării Românești, Neagoe Basarab, a înnoit incinta mănăstirii Vatoped și a construit un paraclis cu hramul „Brâul Maicii Domnului“. Acesta a fost reparat în 1794 tot cu ajutoare românești, iar în secolul al XIX-lea, România a dăruit paraclisului o nouă catapeteasmă, remarcabilă prin realizarea artistică. De asemenea, racla de argint în care se păstrează Brâul la mănăstirea Vatoped a fost confecționată în secolul al XVIII-lea în Țara Românească. Este vorba de fapt numai despre o parte din Brâu, pentru că alte două părți ale acestuia au fost dăruite în anul 1522 mănăstirii de maici, Kato Xenias, situată la 50 km de Volos (Grecia).