Rămas bun de la părintele Justin Pârvu

Arhiepiscopia Iaşilor

Rămas bun de la părintele Justin Pârvu

Mănăstirea Petru Vodă este locul spre care mii de credincioşi din toată ţara se îndreaptă în aceste zile. Oamenii vin să-şi ia rămas bun de la blândul părinte Justin Pârvu, cel care i-a povăţuit pe oameni vreme de câteva decenii. În lăcaşul de închinăciune se săvârşeşte în fiecare zi rânduiala mănăstirească şi se citeşte necontenit la Psaltire.

"Am venit să aduc un ultim omagiu marelui duhovnic Justin Pârvu!". Acestea sunt cuvintele unuia din miile de credincioşi care au venit la Mănăstirea Petru Vodă pentru a-l vedea pentru ultima dată pe părintele Justin Pârvu. În lăcaşul de închinăciune se păstrează tăcerea în afara sfintelor slujbe. Monahii şi monahiile citesc din Psaltire şi se roagă pentru sufletul părintelui Justin Pârvu. Oamenii trec prin dreptul sicriului, sărută Sfânta Evanghelie şi mâna marelui duhovnic, iar apoi caută un loc pentru a mai zăbovi câteva clipe în preajma celui pe care l-au iubit şi preţuit. "A fost alături de noi atunci când am avut necazuri sau bucurii. De aceea, am venit la Petru Vodă ca să-l vedem pentru ultima dată pe părintele Justin. L-am văzut în viaţă ultima dată pe părintele anul trecut. Mereu a avut un sfat bun pentru toată lumea. Părintele ştia mereu de ce veneam la Cuvioşia Sa şi de ce aveam nevoie", a declarat Elena Bolocan din Iaşi. "Plecarea la Domnul a părintelui Justin Pârvu a lăsat o mare durere în sufletele noastre. Anul trecut l-am prins în viaţă pe marele duhovnic, iar acum am venit să-l vedem aşa cum este. Pe părintele Justin l-am întâlnit pentru prima dată acum patru ani de zile în chilia sa. Îmi aduc aminte că ultima dată când am venit la Petru Vodă împreună cu 53 de pelerini din Turda ne-a binecuvântat pe toţi. Părintele mi-a dat un sfat pe care îl voi urma toată viaţa: "Fii demn!". O să-mi fie dor de părintele şi voi veni ori de câte ori voi avea ocazia la Petru Vodă pentru a mă ruga. Nădăjduiesc că părintele Justin Pârvu va fi alături de noi şi de acum înainte", a mărturisit cu lacrimi în ochi Ionel Rusu din Turda. Amintim că slujba înmormântării părintelui Justin Pârvu va fi oficiată joi, 20 iunie 2013, de la ora 12:00, şi va fi precedată de Sfânta Liturghie. Cele două slujbe vor fi săvârşite de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.