Rata de mortalitate prin BPOC, în creştere
Potrivit ultimelor statistici furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), 300 milioane de oameni suferă de astm la nivel mondial, iar rata de mortalitate a bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC) va creşte cu 30% în următorii zece ani.
În România, incidenţa bolilor pulmonare atrage tot mai mult atenţia specialiştilor din domeniu, ele reprezentând în mod curent o adevărată problemă de sănătate publică.
Reprezentanţii Societăţii Române de Pneumologie susţin că până în anul 2030 BPOC va ajunge a treia cauză de deces în lume.
„Eforturile Societăţii Române de Pneumologie s-au concentrat în ultimii ani pe educaţia publicului cu privire la importanţa prevenţiei bolilor pulmonare. Publicul român trebuie să conştientizeze importanţa diagnosticării precoce a bolilor pulmonare, ca un pas important în aplicarea unui tratament eficient“, a declarat prof. univ. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.
Printre cele mai frecvent întâlnite afecţiuni pulmonare se numără: tuberculoza pulmonară, bolile obstructive bronho-pulmonare cronice (BPOC), infecţiile pulmonare, astmul, cancerul pulmonar.
Nu doar numărul mare de cazuri, ci şi costurile mari pe care le implică tratamentul afecţiunilor pneumologice, precum şi numărul tot mai mic al specialiştilor reprezintă factori de îngrijorare, care ar trebui să alarmeze autorităţile, astfel încât programele de sănătate dedicate unor astfel de boli să se extindă şi să se îmbunătăţească. Prin urmare, astfel de programe destinate diagnosticării precoce a bolilor din sfera pneumologiei ar permite aplicarea unor tratamente eficiente, prin prisma cărora costurile pentru afecţiunile pneumologice să fie reduse.
În contextul unei incidenţe crescute a bolilor pulmonare în România, Societatea Română de Pneumologie organizează anual o serie de manifestări, cu scopul conştientizării unor aspecte precum importanţa diagnosticării precoce, a prescrierii tratamentului adecvat şi a complianţei pacientului la tratament.
Astfel, în perioada 30 mai-2 iunie va avea loc cel de-al XXII-lea Congres al Societăţii Române de Pneumologie, la Poiana Braşov, manifestare în cadrul căreia specialiştii din domeniu vor aborda teme din sfera următoarelor afecţiuni: tuberculoza pulmonară, bolile obstructive bronho-pulmonare cronice, infecţiile pulmonare şi altele.