Reorganizarea administrativă a României se amână

Social

Reorganizarea administrativă a României se amână

UDMR a respins, ieri, în şedinţa coaliţiei, toate propunerile PDL privind reorganizarea teritorială, astfel că s-a decis amânarea acestui proces. Preşedintele formaţiunii maghiare, Kelemen Hunor, declara, sâmbătă, că Uniunea susţine amânarea reformei administrative pentru toamna acestui an sau începutul lui 2012. "Decizia noastră sau poziţia noastră referitoare la ultimele propuneri privind reforma administrativă şi aşa-zisa regionalizare: noi, după consultările cu organizaţiile teritoriale, am ajuns la concluzia că nu putem susţine varianta transformării celor opt regiuni de dezvoltare în opt judeţe, nici varianta "opt plus doi"", afirma preşedintele UDMR. Preşedintele UDMR a spus că Uniunea este pentru reforma administraţiei publice locale, dar în cadrul actual al celor 41 de judeţe. În ciuda neînţelegerilor, Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, este de părere că reorganizarea administrativ-teritorială "se va face oricum până în 2012".