Reprezentanţii elevilor se întâlnesc la Tg. Mureş
În perioada 10-13 ianuarie are loc, la Tg. Mureş, Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor la care vor lua parte reprezentanţi ai Consiliilor Judeţene ale Elevilor din toată ţara şi din municipiul Bucureşti, însoţiţi de profesori coordonatori. Se va alege cu această ocazie noua conducere, însă vor avea loc şi ateliere şi dezbateri menite să vină în întâmpinarea nevoilor actuale ale reprezentanţilor Consiliului Naţional al Elevilor. Potrivit MECTS, în prima zi, elevii îşi vor susţine punctele de vedere în cadrul unei dezbateri pe tema „CNE ar trebui să fie mai funcţional în 2012?“, după modelul Karl Popper, organizată de ARDOR (Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică).