Resfinţiri de biserici în protopopiatele Fălticeni şi Buhuşi

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Resfinţiri de biserici în protopopiatele Fălticeni şi Buhuşi

Pictura Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“ din parohia Moişa - Boroaia, Protopopiatul Fălticeni, a fost sfinţită ieri de Înalt Preasfinţitul Pimen. Tot ieri, PS Ioachim Băcăuanul a binecuvântat lucrările de restaurare ale bisericii parohiei Hârleşti, Protopopiatul Buhuşi, şi Aşezământul social „Casa pâinii“ din această parohie.

IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit ieri pictura Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“ din parohia Moişa - Boroaia, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava. Înalt Preasfinţia Sa a fost întâmpinat de soborul de preoţi şi de credincioşii parohiei. Slujba de sfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie. Din soborul de preoţi au mai făcut parte pr. Vasile Baltag, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, fiu al satului Moişa, pr. Constantin Patrolea, protopop al Protopopiatului Fălticeni, pr. Ionel Vrăjitoru de la parohia Liteni, fost paroh, şi pr. Gheorghe Dănilă de la parohia Râşca, fost paroh. Pornind de la pilda bogatului nemilostiv, IPS Pimen a arătat ce înseamnă viaţa creştină şi ce se întâmplă după ce omul pleacă în lumea veşniciei. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a explicat importanţa faptelor bune, remarcând că toţi credincioşii trebuie îndemnaţi, aşa cum voia să facă bogatul din Evanghelie, să vestească şi fraţilor lor porunca iubirii milostive pentru a nu ajunge în chinul veşnic. „Faptele de milostenie trebuie făcute atât pentru cei săraci, bolnavi, străini sau aflaţi în greutăţi, cât şi pentru sfintele biserici. Fiecare aţi contribuit pentru pictura acestei biserici, iar noi am venit şi am sfinţit, aşa cum este rânduiala bisericească. Aceasta este o jertfă mare, mai ales în vremurile de astăzi când este foarte multă sărăcie. Preotul se roagă permanent în sfântul altar pentru iertarea celor care fac bine în sfintele biserici şi îi ajută pe cei săraci“, a explicat Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Sprijin din partea enoriaşilor în realizarea noii picturi

La final, IPS Pimen a citit o rugăciune de dezlegare şi a oferit apoi părintelui paroh Teodor Peiu distincţia de iconom stavrofor. În anul 1975, la Moişa s-a ridicat o biserică nouă, pe vreme păstoririi ca paroh a părintelui Ionel Vrăjitoru, în prezent paroh la Liteni, Protopopiatul Fălticeni. „Aveam doi ani de preoţie când am participat la sfinţirea acestui sfânt lăcaş. Parohia Moişa avea o bisericuţă de lemn care a fost donată parohiei Dumbrava - Cornu Luncii, judeţul Suceava. Odată cu trecerea anilor s-a simţit nevoia ca pictura să fie reînnoită. Părintele paroh Teodor Peiu a întreprins această lucrare împreună cu enoriaşii din parohie“, a amintit pr. protopop Constantin Patrolea. Localnicii din Moişa provin din localitatea Moisei, judeţul Maramureş, după ce au fost alungaţi de austrieci. Ei s-au aşezat pe moşia Mănăstirii Râşca, care le-a oferit la 1860 posibilitatea să-şi construiască o biserică. „Am fost numit în această parohie în anul 1968, iar oamenii au dorit să se zidească o nouă biserică. Am recomandat ca pictura acestui sfânt lăcaş să fie refăcută. IPS Pimen a binecuvântat această lucrare, dând acestei biserici şi credincioşilor un nou suflu. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să realizăm acest lucru şi doresc părintelui paroh Teodor Peiu să ducă mai departe ceea ce noi am început“, a mărturisit pr. Ionel Vrăjitoru, fostul paroh de la Moişa.

Binecuvântare arhierească în parohia Hârleşti, Protopopiatul Buhuşi

Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din parohia Hârleşti - Filipeşti, Protopopiatul Buhuşi, judeţul Bacău, a fost resfinţită ieri de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Sfântul lăcaş a fost ridicat în urmă cu 150 de ani, fiind restaurat şi reabilitat prin contribuţia credincioşilor şi a părintelui paroh Florin Pătrăşcanu. După cum ne-a relatat pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi, la acest eveniment au participat peste 600 de credincioşi. „S-a efectuat mai multe lucrări interioare şi exterioare, precum şi în curtea care înconjoară lăcaşul de închinăciune. De asemenea, s-a ridicat un aşezământ social care a fost sfinţit de PS Ioachim Băcăuanul şi căruia i s-a dat numele «Casa pâinii». Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a fost înconjurat de un sobor impresionant de preoţi. Părintele paroh Florin Pătrăşcanu a pus mult suflet în această lucrare întreprinsă şi de aceea a primit din partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul distincţia de iconom stavrofor. Persoanele care au ajutat la reabilitatea sfântului lăcaş au primit diplome de vrednicie“, a amintit pr. protopop Vasile Cozma.

În cuvântul adresat credincioşilor, PS Ioachim Băcăuanul a făcut o retrospectivă a principalelor manifestări religioase din luna octombrie. Preasfinţia Sa a amintit de aducerea la Blăgeşti, Protopopiatul Buhuşi, a unui veşmânt al Sfintei Parascheva, de hramul Catedralei arhiepiscopale din Roman, de hramul Sfintei Parascheva de la Iaşi şi de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou de la Bucureşti. Apoi, PS Ioachim Băcăuanul a făcut referire la Evanghelia din Duminica a 22-a după Rusalii. „Preasfinţia Sa a concluzionat că fiecare dintre noi, indiferent de starea noastră materială şi duhovnicească, trebuie să trăim cu Hristos, pentru că fără El, viaţa nu are sens“, a relatat pr. protopop Vasile Cozma.