Reţete falsificate, la Galaţi

Social

Reţete falsificate, la Galaţi

Aproximativ 30 de echipaje de poliţie, însoţite de procurori, au participat ieri la peste 20 de descinderi simultane la farmacii, cabinete medicale şi la domiciliile unor doctori, farmacişti şi ale unor persoane de contact. Descinderile au pornit de la descoperirea a numeroase reţete medicale falsificate, în care, printre beneficiari, apar chiar persoane decedate. Potrivit primelor informaţii prezentate de anchetatori, valoarea prejudiciului se ridică, la o primă estimare, la cel puţin 300 mii de lei.