Cel mai bun mijloc de a cunoaşte creaţia lui Dumnezeu, lumea în care trăim, este şcoala, predarea religiei în şcoală fiind considerată o adevărată punte spre împlinirea menirii de om, pe calea mântuirii. Ora de religie conduce pe om la scopul suprem al existenţei: trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Prin educaţia moral-religioasă, viaţa omului se înalţă şi se edifică pe temelia adevărată, care este Domnul Iisus Hristos: „A educa înseamnă a purta de grijă de copii şi tineri în ceea ce priveşte curăţenia sufletească şi buna cuviinţă, a-l creşte pe copil moral, om drept, a-l creşte în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa, a forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educaţia este asemenea unei arte; artă mai mare decât educaţia nu există, pentru că toate artele aduc folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare“ (Sf. Ioan Gură de Aur).

În perioada de dictatură comunistă, învăţământul religios a fost silit să se retragă în biserică şi în puţinele şcoli de pregătire a clerului sau în familiile credincioşilor evlavioşi. Seceta spirituală care a urmat n-a putut distruge, însă, rădăcinile ontologice ale neamului nostru. S-a produs un mare vid spiritual şi o criză de identitate a conştiinţei, a persoanei umane: „cine sunt, de unde vin, încotro merg?“.

Aşadar, chipul divin al omului poate fi umbrit pentru o anumită perioadă de timp de păcate, însă, în adâncul fiinţei sale, orice persoană are sentimentul că aparţine şi divinităţii, deoarece „sufletul prin fire e creştin“ - cum susţinea, încă din vechime, Tertulian. Nimeni nu poate însă contesta faptul că una dintre cele mai mari reuşite pentru poporul nostru, după evenimentele din decembrie 1989, a fost reintroducerea religiei ca disciplină de studiu în şcoală.

Rolul disciplinei religie este mult mai important decât ar părea la prima vedere şi aceasta deoarece, pe lângă însuşirea principalelor învăţături de credinţă, reguli, tradiţii şi evenimente religioase ale Bisericii Ortodoxe, elevii dobândesc şi deprinderi, obişnuinţe spirituale, care îi înalţă, îi fac mai buni, mai respectuoşi, mai responsabili. Elevii vor înţelege treptat şi în mod liber că toate acestea sunt un rezultat al dragostei lui Dumnezeu pentru oameni şi răspunsul credinciosului la chemarea divinităţii .

Ce poate fi mai util şi mai frumos transmis către sufletul copilului decât imaginile supreme ale binelui, cinstei şi purităţii reprezentate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care le porunceşte creştinilor să dea copiilor educaţie spirituală din cea mai fragedă vârstă: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, ca a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor“ (Matei 19, 14)... De aceea, Biserica şi Şcoala românească postdecembristă au făcut un mare pas prin reintroducerea religiei ca obiect de studiu în instituţiile de învăţământ: o reparaţie de ordin moral, o ieşire din umilirea impusă de regimul comunist tineretului unui popor care a fost de-a lungul secolelor profund credincios. Tipăriturile Bisericii erau considerate, până nu demult, cărţi cu circuit închis, literatura teologică s-a ascuns sub formule istorice, pentru că cenzura statului cu o ideologie atee nu îngăduia publicarea şi răspândirea ei. Biruinţa luminii credinţei poporului nostru, lumină pe care a primit-o de la Sfântul Apostol Andrei, este o realitate în viaţa tinerilor şi, mai ales, a elevilor care l-au primit din nou pe Mântuitorul Iisus Hristos în şcoală.

Vârsta copilăriei reprezintă terenul cel mai bun pentru a semăna Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece este un teren curat. Este vârsta la care orice rugăciune mică este trăită, prinde viaţă pe buzele curate ale micuţilor creştini. Săptămânal, profesorul de religie trăieşte bucuria reciprocă a revederii cu elevii săi de care se apropie cu tact şi multă dragoste, astfel încât, în timpul orelor de religie, elevii, eliberaţi de grijile cotidiene, ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi învaţă să-L urmeze.

Aşadar, spiritualizarea relaţiilor profesor-elev este conturată de iubirea divină şi pacea spirituală, de caracterul formativ, informativ şi puternic modelator al moralei creştine.

(Prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie - profesor de religie la Colegiul Naţional „M. Sadoveanu“ - Paşcani)