România ar putea fi prima ţară din Europa ca producţie şi consum în agricultura ecologică

Social

România ar putea fi prima ţară din Europa ca producţie şi consum în agricultura ecologică

Agricultura ecologică românească ar putea ajunge în 2-3 ani la 15-20%, dacă România ar implementa un proiect ecologic viabil. În prezent, producţia şi consumul de alimente ecologice ajung la cel mult 2%.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Bio România, Marian Cioceanu, proiectul ecologic românesc propus de asociaţia pe care o conduce şi-a luat ca misiune să conştientizeze atât clasa politică, autorităţile, dar şi opinia publică, mass-media, de faptul că nu se mai poate trăi oricum, produce oricum, fără a se ţine cont de mediul înconjurător. Acesta susţine că, începând de la nivel central, este nevoie de o schimbare de mentalitate.

Proiectul ecologic românesc pe care Asociaţia Bio România îl propune nu este deloc costisitor, iar beneficiile se vor vedea pe termen scurt, iar România ar putea să fie prima ţară din Europa ca producţie şi consum de produse ecologice. „Eu cred că potenţialul pe care îl are România va fi valorificat în acest domeniu al agriculturii ecologice şi de departe vom fi prima ţară în Europa ca producţie şi consum de produse ecologice, dacă acest proiect ecologic românesc va deveni realitate“, a mai spus Marian Cioceanu.

Una dintre măsurile pe care statul ar trebui să le aibă în vedere în primul rând se referă la schimbarea modului de impozitare. „De ce să impozităm munca şi capitalul şi profitul şi nu am impozita poluarea, pentru că astăzi producem, să zicem, într-o seră, astfel: se betonează pământul, se pune o vată minerală cu un furtun de chimicale şi se produc 600 tone de roşii pe hectar, de seră, foarte ieftine, pentru că producţia este mare. Lumea este fericită că mănâncă roşii ieftine, dar celelalte costuri le suportăm noi toţi“, a precizat Cioceanu.

Acesta a arătat că se referă la nota de plată pe care România, ca stat, o plăteşte la spitale şi farmacii pentru degradarea mediului. „Toate costurile cu protecţia mediului şi cu sănătatea nu sunt incluse în costul acelei roşii. Ni se pare ieftină, o folosim, o promovăm, o perpetuăm, dar toate aceste costuri le plătim indirect şi, atunci, mi se pare mult mai corect şi eficient să taxăm zero ceea ce nu produce costuri post-factum, în cazul în speţă cu roşiile, deci nişte roşii ecologice să nu le mai taxăm cu TVA. Aceasta să fie zero, impozitul pe profit să fie zero sau foarte mic, iar aceste alimente, cu cât sunt mai chimizate sau în procesele de producţie se poluează mediul mai mult sau se afectează sănătatea consumatorilor mai mult, cu atât taxarea să crească“, a mai arătat Marian Cioceanu.