România, pe ultimul loc în UE la cumpărături online
În ceea ce privește cumpărăturile online, România s-a situat anul trecut pe ultimul loc în UE, în condițiile în care 75% din cetățenii din UE cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani au utilizat internetul în ultimele 12 luni iar aproape 60% dintre aceștia au raportat că au cumpărat online, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Cel mai ridicat procent de cumpărători online s-a înregistrat în Marea Britanie (82% dintre utilizatorii de internet), Danemarca și Suedia (ambele cu 79%), Germania (77%), Luxemburg (73%) și Finlanda (72%) iar cel mai scăzut nivel a fost în România (11%), Bulgaria (17%), Estonia și Italia (ambele cu 29%).
Cu ocazia desemnării anului 2013 drept "An European al Cetățenilor" de către Comisia Europeană, săptămâna 14-20 octombrie este dedicată "cumpărăturilor online".
În 2012, cele mai multe cumpărături online au fost în domeniul vestimentar și articolelor sportive, urmat de rezervarea vacanțelor și a călătoriilor, achiziționarea de cărți și reviste, precum și cumpărarea de alimente și articole de băcănie. În rândul statelor membre, cel mai ridicat procent al utilizatorilor de Internet care au efectuat achiziții online în domeniul îmbrăcăminții și articolelor sportive s-a înregistrat în Marea Britanie (51%) și Germania (49%). Cele mai multe rezervări de vacanțe și călătorii au fost în Suedia (60%) și Danemarca (56%) iar cele mai semnificative achiziții de cărți, reviste s-au înregistrat în Luxemburg (47%) și Germania (41%). În Marea Britanie (21%) s-a înregistrat cel mai ridicat procent al achizițiilor de alimente și articole de băcănie.