Rugăciuni fierbinţi la peştera Sfintei Teodora

Arhiepiscopia Iaşilor

Rugăciuni fierbinţi la peştera Sfintei Teodora

Timp de două zile, Schitul Sihla al Mănăstirii Sihăstria din judeţul Neamţ a devenit loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi. Oamenii au dorit să participe la sfintele slujbe săvârşite în cinstea praznicului Schimbării la Faţă şi Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, pomenită de Biserica noastră pe 7 august. Duminică seara, a avut loc o procesiune de la biserica schitului la peştera Sfintei Teodora, unde a fost oficiată slujba Acatistului.

Munţii Sihlei au atras şi în acest an pelerini din toate zonele ţării atât la sărbătoarea Schimbării la Faţă, cât şi la cea a cinstirii Sfintei Cuvioase Teodora. Sfintele slujbe au fost săvârşite la Schitul Sihla de vineri seara până duminică seara, în altarul de vară al acestei aşezări monahale. Multe persoane s-au retras în biserică sau la umbra copacilor pentru a citi Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora. Mii de credincioşi au venit în cele două zile de sărbătoare la Schitul Sihla, după ce au mers în pelerinaj la mai multe mănăstiri nemţene. În după-amiaza zilei de duminică, 7 august, după slujba Sfintei Liturghii, săvârşite la Mănăstirea Sihăstria, cu prilejul hramului, a avut loc o procesiune cu icoana sfintei, de la biserica aşezării monahale până la peştera în care a vieţuit Sfânta Cuvioasă Teodora. La pelerinaj au participat Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Preasfinţitul Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, preoţi şi sute de credincioşi, intonând Troparul sfintei. În faţa icoanei Sfintei Teodora au fost purtate prapuri, cruci şi felinare, în sunet de toacă.

"Sărbătorirea Sfintei Cuvioase Teodora a fost o mare bucurie"

În peşteră, IPS Teofan şi IPS Serafim au citit Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla într-o atmosferă duhovnicească, înaintea icoanelor înconjurate de lumina candelelor şi a lumânărilor aprinse. Din mica peşteră încărcată de rugăciunile cuvioasei şi de cele ale miilor de pelerini, au răsunat cântările "Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!" şi "Aliluia!". "Pentru mine sărbătorirea Sfintei Cuvioase Teodora la biserica nouă a Mănăstirii Sihăstria, ridicată în timpul păstoririi Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a fost o mare bucurie. Venind aici şi slujind împreună cu Înalt Preasfinţitul Teofan, m-am împrospătat duhovniceşte, aşa cum încearcă să facă şi românii din străinătate care vin să participe la aceste hramuri deosebite pe care le avem mai cu seamă aici, în Moldova. Venind în patria noastră duhovnicească, ne întoarcem acasă întăriţi şi încurajaţi duhovniceşte. Nu trebuie să uităm niciodată locul de unde am plecat. M-aş bucura ca pe viitor să vin cât mai des la aceste hramuri, mai ales că sunt foarte mult legat de Mănăstirea Sihăstria, de Schitul Sihla, unde am cunoscut pe marii părinţi care au trăit aici în deceniile trecute. Locurile acestea mă marchează, deşi nu sunt din Moldova. Sper să vin cât mai des pentru a mă împrospăta duhovniceşte", a declarat IPS Serafim la finalul slujbei.

Slujbă arhierească la Schitul Sihla

În ziua pomenirii Sfintei Cuvioase Teodora, slujba Sfintei Liturghii la Schitul Sihla a fost săvârşită de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor. Preasfinţia Sa a adresat pelerinilor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei Duminicii a VII-a după Rusalii. "Minunea înmulţirii pâinilor se săvârşeşte an de an, secol de secol, de-a lungul istoriei omenirii. Dumnezeu poartă grijă de omenirea Sa şi o hrăneşte. Sfânta Evanghelie de astăzi ne învaţă că acolo unde este prezent Mântuitorul Hristos, acolo sunt darul vieţii şi întreţinerea ei. Fără prezenţa Lui, omenirea merge spre întuneric", a explicat PS Corneliu. La Sfânta Liturghie au participat mai mulţi credincioşi, aflaţi într-un pelerinaj la mai multe mănăstiri nemţene. "Am venit pentru prima dată după 35 de ani la peştera Sfintei Teodora de la Sihla. Nu am mai recunoscut locul care era pustiu, fără pădure. Am avut o emoţie foarte mare, iar bucuria nu se poate descrie în cuvinte. Slujba de astăzi a fost deosebită. Am mai participat vineri seara la slujba de Priveghere şi sâmbătă dimineaţa la Sfânta Liturghie oficiate în cinstea Sfântului Ioan Iacob la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ", a declarat Aurica Corban din Săvineşti, judeţul Neamţ. "Am dorit ca în această zi să cinstim credinţa Sfintei Cuvioase Teodora şi să o rugăm să mijlocească pentru binele românilor. Am venit în Moldova încă de joi şi am mers în pelerinaj la mai multe mănăstiri, unde am participat fie la slujba de Priveghere, fie la Sfânta Liturghie. După aceste zile binecuvântate, privim altfel viaţa de zi cu zi şi relaţiile cu semenii noştri", a spus Toader Pălăşan din Braşov.