S-au împlinit 26 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Ene Braniste

Religia în lume

S-au împlinit 26 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Ene Braniste

În data de 18 martie 2010, s-au împlinit 26 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Ene Braniste.
Părintele Ene Braniște s-a născut la data de 12 octombrie 1913 în localitatea Suseni din județul Argeș. A studiat la Seminarul teologic din Curtea de Argeș (1925-1933), apoi la Facultatea de Teologie din București (1933-1937), unde și-a luat licența în 1938 și apoi a obținut titlul științific de doctor în teologie în anul 1943 cu teza „Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila”.

A predat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București disciplina Liturgică și Pastorală, mai întâi ca asistent, conferențiar, iar din anul 1950 profesor universitar. Pentru scurte perioade, a îndeplinit funcțiile de prorector (ianuarie 1970 - iulie 1971) și apoi de rector al Institutului (1980-1982) - informeaza Arhiepiscopia Ortodoxa Romana Alba Iulia, citand Radio Reintregirea.

După pensionare, a continuat să lucreze ca profesor consultant la aceeași catedră, în cadrul Institutului Teologic Universitar București.

A fost ales vicepreședinte al Comisiei de Pictură a Patriarhiei Române. A participat la întruniri ecumeniste peste hotare (mai ales la consfătuirile de la Chambesy în legătură cu data serbării Sfintelor Paști), susținând conferințe în Austria, Franța, Germania și Anglia. A scris foarte multe studii în toate periodicele bisericești, numele său devenind unul dintre numele de referință în domeniul Liturgicii. Părintele Profesor dr. Ene Braniște a trecut la cele veșnice la data de 18 martie 1984 în municipiul București fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
Veșnică pomenire și Dumnezeu să-l odihnească în pace!