S-a încheiat prima sesiune de admitere la Liceul Teologic Ortodox de la Agapia

Educaţie

S-a încheiat prima sesiune de admitere la Liceul Teologic Ortodox de la Agapia

„Cifra de şcolarizare pentru specializarea «Ghid turistic religios» este de 28 de locuri, dintre care 22 au fost ocupate, dar, în funcţie de solicitările care vor fi, există şi posibilitatea suplimentării cu câteva locuri. A doua etapă de admitere pentru completarea locurilor rămase disponibile va avea loc între 17-19 iulie“, a precizat directorul liceului teologic, monahia Eustochia Volmer.

În urma primei sesiuni de admitere pentru înscrierea în clasa a IX-a la Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva“ de la Mănăstirea Agapia, 22 dintre cele 28 de locuri scoase la concurs au fost ocupate. După efectuarea vizitei medicale şi a testului psihologic, probele de aptitudini pentru admiterea la specializarea „Ghid turistic religios“, desfăşurate în perioada 30 mai-1 iunie, au constat într-un examen oral (verificarea dicţiei plus interviu) şi unul scris (subiecte din programa şcolară de religie, clasele a VII-a şi a VIII-a).

„Admiterea în seminarii este prevăzută în trei etape la liceele vocaţionale. Prima etapă s-a finalizat la liceul nostru fără a avea contestaţii. Cifra de şcolarizare pentru specializarea «Ghid turistic religios» este de 28 de locuri, dintre care 22 au fost ocupate, dar, în funcţie de solicitările care vor fi, există şi posibilitatea suplimentării cu câteva locuri, cum s-a mai întâmplat în anii anteriori. A doua etapă de admitere, pentru completarea locurilor rămase disponibile, va avea loc între 17-19 iulie“, a precizat directorul Liceului Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva“, monahia Eustochia Volmer.

Pentru absolvenţii de gimnaziu interesaţi de înscrierea la acest liceu, dosarul de înscriere va cuprinde: certificat de botez (ortodox) - copie legalizată; certificat de naştere - copie legalizată; fişa medicală (adeverinţă medicală în care să se menţioneze toate bolile cronice, eliberată de medicul de familie, valabilă la data înscrierii); fişa de înscriere, în original, eliberată de unitatea de învăţământ gimnazial; recomandarea profesorului diriginte - expediată prin poştă în plic recomandat pe adresa liceului; recomandarea consiliului parohial (preot paroh, membrii) - expediată prin poştă pe adresa liceului; binecuvântarea chiriarhului locului şi foaia matricolă pentru clasele V-VIII (cu calculul mediei generale).

Absolventele obţin un certificat de atestare în specializarea „Ghid turism religios“

La finalizarea cursurilor Liceului Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva“, elevele vor obţine atât diploma de bacalaureat, recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu care se vor putea înscrie la orice facultate, cât şi un certificat de atestare a competenţelor profesionale în specializarea „Ghid turism religios“.

„Rolul ghidului pregătit şi din punct de vedere teologic este foarte important, întrucât arhitectura şi pictura religioasă nu trebuie să ofere doar satisfacţie estetică, ci şi un câştig deosebit în plan spiritual. De asemenea, ghidul religios poate realiza o bună promovare şi prezentare a tradiţiilor şi obiectivelor religioase din punct de vedere istoric şi geografic“, a mai spus maica Eustochia.

Corpul profesoral este format nu doar din monahii cu studii universitare, ci şi din preoţi ai parohiilor învecinate şi profesori laici. Cadrele didactice sunt bine pregătite profesional (majoritatea având gradul I didactic), au experienţă didactică, efortul lor şi al elevelor oglindindu-se în numeroasele premii şi distincţii obţinute la olimpiadele şcolare. (Bogdan Cronț)