„Să ne amintim în fiecare an de românii care au murit la Fântâna Albă“
Cei 3.000 de români care au murit pe 1 aprilie 1941 la Fântâna Albă au fost comemoraţi în acest an la locul masacrului şi la Mănăstirea Putna, unde este ridicată o troiţă în amintirea acestui moment trist.
Slujba Parastasului la Fântâna Albă a fost oficiată de pr. Ioan Gorda, protopop de Hliboca (Ucraina), alături de un sobor de preoţi. Ţara noastră a fost reprezentată de Eugen Tomac, deputat în Parlamentul României, de reprezentanţi ai Consulatului Român Cernăuţi şi de protos. Teofan Popescu, de la Mănăstirea Putna. Alături de ei au fost prezente aproximativ 200 de persoane, printre care şi copii îmbrăcaţi în costume naţionale. Părintele protopop Ioan Gorda a arătat în cuvântul adresat cum românii din nordul Bucovinei au plecat în 1941 cu multă speranţă în suflet pentru a se întâlni cu fraţii lor din Bucovina liberă, dar, aproape de graniţă, i-a aşteptat pe toţi un sfârşit tragic. O slujbă de Parastas a fost oficiată în aceeaşi zi la troiţa ridicată de Departamentul pentru românii de pretutindeni al Guvernului României lângă Mănăstirea Putna din judeţul Suceava. Arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna şi exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, a subliniat în cuvântul rostit că troiţa de la Mănăstirea Putna a fost înălţată în amintirea masacrului de la Fântâna Albă, pentru ca „tot românul să poată să aprindă o lumânare pentru odihna sufletelor acelor români“. „Suntem datori să ne amintim în fiecare an de românii care au murit la Fântâna Albă, atât vieţuitorii mănăstirii, cât şi toţi care cunoaştem şi trăim pe aceste locuri. Să ţinem aprinsă această candelă pentru românii care au murit acolo. Credem că Dumnezeu le-a făcut parte, în locaşul cel veşnic, în rândul martirilor neamului nostru“, a spus arhim. Melchisedec Velnic. A urmat alocuţiunea deputatului Eugen Tomac, care a vorbit de obligaţia românilor de a-şi aduce aminte de masacrul din 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă.