„Să stăruiţi în cele ale cunoaşterii, trăirii şi mărturisirii“

Arhiepiscopia Iaşilor

„Să stăruiţi în cele ale cunoaşterii, trăirii şi mărturisirii“

În Paraclisul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi a avut loc deschiderea oficială a anului universitar 2011-2012. La eveniment au participat profesori şi studenţi de la cele patru secţii din cadrul facultăţii.

Studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi au început cursurile anului universitar 2011-2012. Un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat slujba de Te Deum în paraclisul facultăţii, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, a remarcat la final că noul an universitar începe „cu emoţia întâlnirii cu noii studenţi ai facultăţii şi emoţia responsabilităţilor care apasă pe fiecare“, apreciind că trei speranţe îi aşteaptă pe dascăli şi cursanţi. „Avem speranţa că studenţii îşi vor împlini aici căutarea de a-şi adânci cunoştinţele teologice. Noi credem că Facultatea de Teologie din Iaşi, în urma eforturilor depuse de-a lungul timpului, e un tezaur bogat depozitat în fiecare profesor ce aşteaptă să izvorască din sine învăţătură care să răspundă aşteptărilor studenţilor care vin să studieze în facultatea noastră. A doua speranţă este aceea că cei ce au ales Iaşul au făcut acest lucru nu doar pentru că Universitatea «Cuza», şi Facultatea de Teologie implicit, se plasează în rândul celor mai apreciate universităţi din România, ci şi pentru faptul că aici este un duh cultural care nu se întâlneşte oriunde. În al treilea rând pornim cu speranţa că studenţii îşi vor împlini aici căutarea unei vieţi duhovniceşti mai profunde“, a spus pr. prof. univ. dr. Viorel Sava.

Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de binecuvântare în care a accentuat că „profesorii aşteaptă ca studenţii care vin la facultatea de teologie să fie oamenii lui Dumnezeu“. La rândul lor, „studenţii aşteaptă de la profesorii lor să fie oamenii lui Dumnezeu. Anul universitar trebuie să fie o permanentă întâlnire între oamenii lui Dumnezeu, care trebuie să aibă loc continuu. Cei care termină cursurile de Licenţă, Masterat sau Doctorat să aibă în acest an, ca o încununare a prezenţei lor în facultate, sentimentul că au participat la o Liturghie în care au fost sacerdoţi ai celor sfinte. Cei care vor finaliza studiile vor fi chemaţi să ofere lumii înfometate din Pâinea cea spre fiinţă şi lumii însetate Apa cea vie, pe care nădăjduiesc că le-au cunoscut şi trăit“, a explicat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care i-a îndemnat pe studenţii facultăţii să se adâncească mai mult în taina teologiei şi să înveţe să asimileze taina celui care este chemat să devină pescar de oameni. „Să stăruiţi în cele ale cunoaşterii, trăirii şi mărturisirii. Să ne dăruiască Dumnezeu să înţelegem că teologia nu este altceva decât foc, viaţă şi înviere. Teologia nu este altceva decât descrierea, trăirea şi mărturisirea evenimentului întâlnirii omului cu Dumnezeu“, a adăugat în încheiere IPS Teofan.