Sâmbătă, 5 aprilie, va avea loc Simpozionul naţional „Spiritualitatea şi cultura română în timpul domniilor lui Matei Basarab şi a Sfântului Constantin Brâncoveanu”, la Mănăstirea Arnota

Arhiepiscopia Râmnicului

Sâmbătă, 5 aprilie, va avea loc Simpozionul naţional „Spiritualitatea şi cultura română în timpul domniilor lui Matei Basarab şi a Sfântului Constantin Brâncoveanu”, la Mănăstirea Arnota

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, în coordonarea Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Mănăstirea Arnota vor fi comemoraţi la finele acestei săptămâni Domnitorii Ţării Româneşti Matei Basarab şi Sfântul Constantin Brâncoveanu în cadrul unor manifestări spiritual culturale.

Manifestările sunt organizate la împlinirea a 360 de ani de la trecerea la cele veşnice a Voievodului Matei Basarab şi 300 de ani de la martiriul familiei unui demn urmaş al său în scaunul domnesc al Ţării Româneşti, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu.

Manifestarea spiritual-culturală se va desfăşura după următorul program:

Sâmbătă, 5 aprilie 2014

ora 09.00 – Sfânta Liturghie;
                 – Slujba Parastasului pentru Voievodul Matei Basarab la împlinirea a 360 de ani de la trecerea la Domnul ;

ora 11.30 – Simpozionul naţional „Spiritualitatea şi cultura română în timpul domniilor lui Matei Basarab şi a Sfântului
                    Constantin Brâncoveanu”.

ora 13.30 – Lansare de carte.

Simpozionul naţional:„Spiritualitatea şi cultura română în timpul domniilor lui Matei Basarab şi a Sfântului Constantin Brâncoveanu”, descoperă lucrarea ctitoricească a celor doi domnitori români care au devenit răspunzători de pacea, apărarea şi buna chiverniseală a ţării.

Deşi deceniile separă domnia lui Matei Basarab de cea a Sfântului Constantin Brâncoveanu, cei doi domni au pus temeiurile unor lungi răstimpuri de sporire duhovnicească şi culturală. Împreună  sunt aşezaţi şi în rândul ctitorilor Mănăstirii Arnota, întrucât Constantin Brâncoveanu s-a îngrijit şi de refacerea ctitoriei voievodului Matei Basarab, căreia i-a adăugat pridvorul deschis, i-a refăcut pictura şi a înzestrat-o cu o catapeteasmă de lemn, o dantelărie sculptată şi aurită în stil brâncovenesc. Totodată  va fi subliniată şi legătura de rudenie dintre cei doi domnitori români, Sfântul Constantin Brâncoveanu fiind strănepotul Voievodului Matei Basarab.

La eveniment sunt aşteptaţi să participe ierarhi, stareţi şi stareţe de la mănăstirile Eparhiei Râmnicului, preoţi, demnitari, oameni de cultură, profesori şi elevi. (Sursa: Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului)