Şapte cazuri de boală Lyme, în Vaslui
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui a confirmat ieri existenţa a şapte cazuri de boală Lyme sau borelioză la persoane care au fost înţepate de căpuşe. Probele de la pacienţii suspectaţi că suferă de această boală au fost trimise la analize de specialitate la Centrul Regional de Sănătate Publică Iaşi, care a confirmat existenţa bolii la şapte pacienţi, majoritatea din localităţi apropiate zonei Bârladului. „Patru probe prelevate de la pacienţi suspecţi de borelioză sunt încă în lucru şi aşteptăm rezultatele de laborator de la Iaşi, iar în şapte cazuri boala a fost deja confirmată“, a declarat şeful Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, Mihaela Vlada.
Pacienţii care prezentau simptomatologie specifică bolii Lyme au primit imediat tratament cu antibiotice şi se află în continuare sub supraveghere medicală.
Reprezentanţii DSP Vaslui au atras în repetate rânduri atenţia cu privire la posibilele efecte ale înţepăturilor de insecte. Numai în ultimele două luni, în spitalele vasluiene s-au prezentat peste 300 de persoane care susţin că au fost muşcate de căpuşe.