Sărbătoare dedicată recoltei la Călugărenii Vechi
Copiii din parohia Călugărenii Vechi, Protopopiatul Săveni, care participă la orele de cateheză în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“, vor susţine mâine un moment artistic prilejuit de sărbătoarea recoltei. Evenimentul este organizat pentru prima dată în parohia Călugărenii Vechi, la iniţiativa părintelui paroh Claudiu Ghebac.
Din primăvara anului 2010, în parohia Călugărenii Vechi a început derularea proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“. La orele de cateheză participă şcolarii din clasele III-VI. „Micii cateheţi sunt atenţi la aceste ore şi se descurcă foarte bine când sunt evaluaţi. Am folosit materiale audio şi video pentru a recepta mai uşor învăţăturile de credinţă, pe lângă explicaţiile pe care le-am oferit. Copiii au învăţat câte ceva şi despre cum să se comporte în societate, în biserică şi în familie, cum să intervină în ajutorarea celor bolnavi şi singuri“, a explicat pr. paroh Claudiu Ghebac.
Mâine, cei aproape 20 de şcolari, îndrumaţi de profesorii de religie şi de muzică de la Şcoala Generală din Călugărenii Vechi şi coordonaţi de pr. paroh Claudiu Ghebac, vor susţine un moment artistic prilejuit de sărbătoarea recoltei. De dimineaţă, enoriaşii vor veni la biserică pentru a participa la slujba Utreniei, a Acatistului şi a Sfintei Liturghii. La troiţa din faţa sfântului lăcaş va fi oficiată o slujbă de Te Deum în cadrul căreia vor fi citite rugăciuni de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu. „Pentru toţi credincioşii care vor participa la Sfânta Liturghie s-a pregătit o agapă creştină. Copiii din parohie vor recita poezii şi vor intona cântări religioase. Oamenii vor aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru anul acesta care s-a arătat bogat în recolte“, a spus pr. paroh Claudiu Ghebac.
Localitatea Călugărenii Vechi face parte din comuna Ungureni, judeţul Botoşani, fiind unul dintre satele foarte vechi din zonă. Din spusele unor locuitori, câţiva răzeşi ai slăvitului voievod Ştefan cel Mare ar fi întemeiat aici un schit ca mulţumire pentru că au scăpat cu viaţă din bătălie. Apoi, în jurul schitului s-ar fi adunat oamenii. În anul 1572, un boier a cumpărat aceste ţinuturi. În anul 1864-1867 a fost ctitorită actuala biserică de vornicul Costache Ciolacu şi soţia sa, Agripina. „Din luna decembrie a anului 2009, de când am venit în parohie, au fost realizate renovări interioare şi exterioare la sfântul lăcaş. S-a făcut o subzidire a temeliei vechi, care se măcina, şi s-a izolat. A fost turnată o nouă alee în jurul bisericii şi s-a aplicat un soclu din piatră ornamentală. La interior a fost curăţată bolta“, a mai spus pr. paroh Claudiu Ghebac.