Sărbătoare la Mănăstirea Voroneţ
Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava îmbracă astăzi, 23 aprilie 2014, straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Aşezarea monahală a fost ctitorită de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, fiind renumită prin pictura sa şi prin faptul că aici este înmormântat Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. „Îi aşteptăm cu drag pe toţi cei care doresc să vină la hramul Mănăstirii Voroneţ. Astfel, putem cu toţii să ne împărtăşim din bucuria Învierii Domnului şi să-l cinstim aşa cum se cuvine pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitor al Moldovei“, a spus stavrofora Irina Pântescu, stareţa Mănăstirii Voroneţ.