"Sărbătoarea Învierii, lumina sufletelor noastre", la final
La Şcoala "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Iaşi a avut loc ieri jurizarea lucrărilor din cadrul concursul internaţional de creaţie plastică şi abilităţi practico-aplicative "Sărbătoarea Învierii, lumina sufletelor noastre", ediţia a IV-a.
Concursul s-a desfăşurat în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor), Şcoala "Carmen Sylva" din Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Casa Corpului Didactic Iaşi, Palatul Copiilor Iaşi, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi şi Şcoala Generală Liteni din judeţul Iaşi. "Anul acesta avem peste 700 de cadre didactice coordonatoare, care au înscris, fiecare, în jur de cinci-şase elevi. În total avem în jur de 3000 de lucrări de la grupele de vârstă primar, gimnazial şi liceal. Toate secţiunile au avut ca temă principală un motiv religios din sfera sărbătorilor Învierii şi/sau tradiţii şi obiceiuri legate de sărbătorile pascale, peisaje de primăvară, s.a. Avem lucrări ale mai multor şcoli din Republica Moldova, Estonia, Grecia, Spania, Italia şi Polonia. Concursul s-a derulat cu sprijinul directorului Şcolii «Bogdan Petriceicu Hasdeu», Ionel Nechifor, şi al directorului adjunct, prof. Luminiţa Viciu", a amintit prof. de religie Adriana Năstase, coordonatorul concursului. Jurizarea lucrărilor a fost realizată de partenerii Şcolii "Bogdan Petriceicu Hasdeu", în conformitate cu regulamentul concursului. Diplomele vor fi trimise copiilor după jurizare. "Fiecare cadru didactic implicat în acest proiect va primi o adeverinţă internaţională de voluntariat. Cele mai frumoase lucrări trimise de copii vor fi oferite Centrului de Plasament "Sfântul Andrei" din Iaşi şi Căminului de Bătrâni "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena"-Bucium din Iaşi. Dorim astfel să bucurăm sufletele copiilor şi bătrânilor din cele două aşezăminte de ocrotire socială. De asemenea, în perioada următoare vom organiza expoziţii cu lucrările trimise de copiii la sediul ISJ Iaşi şi la Casa Corpului Didactic Iaşi", a menţionat prof. de religie Adriana Năstase.