Sărbătoarea Parohiei „Sfântul Spiridon” din Focșani
Credincioşii Parohiei „Sfântul Spiridon” din Focşani şi-au sărbătorit joi, 12 decembrie 2013, ocrotitorul. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, alături de un sobor de slujitori.
Cu acest prilej, ierarhul a hirotonit pe tânărul teolog Daniel Rebega în treapta de diacon.
„Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, este ocrotitorul multor biserici şi al multor persoane care îi poartă numele, fie că sunt botezate cu acest nume, fie că l-au primit la intrarea în viaţa monahală. Este un sfânt asemenea dumnezeiescului ierarh Nicolae, cu o mare popularitate în rândul creştinilor de toate vârstele, din toate categoriile sociale şi indiferent de pregătirea lor intelectuală, în toate Bisericile Ortodoxe locale”, a spus Înaltpreasfinţia sa.
După încheierea Sfintei Liturghii, s-a săvârşit slujba parastasului pentru ctitorii şi slujitorii sfântului lăcaş trecuţi la cele veşnice.
Biserica a fost ridicată în anul 1820 de către breasla tăbăcarilor, pe vechiul amplasament al unei biserici de lemn. De-a lungul timpului, lăcaşul de cult a trecut prin mai multe lucrări de renovare, consolidare şi restaurare, ultimele fiind realizate între anii 1997-2000, prin grija preotului paroh Toader Rebega.
La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a binecuvântat monumentul închinat eroilor neamului şi casa praznicală, aflate în vecinătatea lăcaşului de rugăciune.
(Sursa: arhiepiscopiabzvn.ro)