Şcoală de vară pentru studenţi, pe tema grupurilor sociale vulnerabile

Educaţie

Şcoală de vară pentru studenţi, pe tema grupurilor sociale vulnerabile

25 de studenţi din toată ţara vor participa, până pe 31 iulie, la cea de-a treia ediţie a Şcolii de vară "Grupuri de risc şi servicii sociale de suport", organizată de Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti.

Potrivit organizatorilor, proiectul are ca scop educarea şi formarea de specialişti care să lucreze cu grupurile marginalizate în vederea integrării acestora în societate. "În cadrul Şcolii de vară, participanţii vor studia problematica discriminării şi modele de lucru bazate pe evidenţe ştiinţifice, atât la nivel teoretic, dar mai ales prin acţiuni pe teme care vizează interacţiunea directă cu grupurile vulnerabile", a declarat prodecanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, conf. dr. Doru Buzducea.

Şcoala de vară va fi structurată pe sesiuni teoretice, studii de caz, module de training axate pe tematici precum consumul de droguri, sexul comercial şi riscurile asociate acestor comportamente, consiliere pre şi post test HIV, programe de tip ambulanţă socială şi de tratament substitutiv.

De asemenea, vor fi studiate politicile din domeniul prevenirii şi combaterii consumului şi traficului de droguri, legislaţia drepturilor omului, discriminarea şi politici anti-discriminare din România.

În plus, Şcoala de vară va fi completată cu vizite în teren, prilej cu care participanţii se vor întâlni cu persoane din grupuri vulnerabile şi marginalizate.

Sesiunile de informare vor fi susţinute de cadre didactice ale facultăţii, iar activitatea de teren de către profesionişti din domeniul furnizării de servicii sociale.

Proiectul acestei Şcoli de vară este dezvoltat de Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, în parteneriat cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, beneficiind de asistenţă tehnică şi financiară din partea Biroului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate şi a Institutului pentru o Societate Deschisă - Programul de sănătate pentru romi. "Reuşita ediţiilor anterioare ne-a determinat să continuăm proiectul. Prin acest proiect avem în vedere educarea şi schimbarea atitudinii participanţilor cu privire la persoanele discriminate şi formarea de specialişti care să lucreze în viitor cu aceştia", a declarat prof. dr. Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti.