Școala Varlaam Mitropolitul își deschide porțile pe 15 Septembrie 2010
Sub patronajul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Școala Varlaam Mitropolitul organizează, în perioada 19-21 Aprilie 2010, o serie de evenimente “Zilele Deschise” pentru prezentarea școlii și înscrierea copiilor în clasa I, anul școlar 2010-2011.
Școala Varlaam Mitropolitul completează proiectele educaționale ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei printr-o continuare firească de la cele 2 grădinițe către școală. Într-o primă etapă, Școala Varlaam Mitropolitul va acoperi ciclul primar I-IV, urmând ca, într-o etapă ulterioară, să cuprindă și ciclul gimnazial și liceal.
Școala Varlaam Mitropolitul este cea mai nouă și modernă inițiativă a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Aflată sub patronajul spiritual al Sfântului Varlaam, școala dorește să aducă fiecărui copil bucuria învățării prin metode interactive, în lumina învățăturii creștine și în contextul culturii și civilizației contemporane. Școala Varlaam Mitropolitul propune nu doar o soluție educațională vie, ci chiar descoperirea vieții în firescul ei, lucru care se poate face doar în relație cu Dumnezeu. Aceasta este calea către bucuria cunoașterii prin tot ceea ce face omul în viața lui.
Ce este particular Școlii Varlaam Mitropolitul?
• Parteneriat susținut dintre Școală – Familie – Biserică
• Școala își propune ca strategie didactică îmbinarea metodelor tradiționale cu cele moderne, pe baza curiculei Ministerul Învățământului, cu formarea personalității din perspectiva valorilor creștine
• Cadre didactice pregătite care știu să selecteze, să combine diferite metode, alegând strategii adecvate stituațiilor diferite de învățare și individualizate pe elev
• O educație a competențelor de viață (componentele inteligenței emoționale: conștiința de sine, autocontrolul, motivația, empatia, aptitudini sociale), deoarece inteligența academică nu este suficienta pentru înfruntarea cu succes a problemelor vieții
• Aplicarea principiului inter și transdisciplinarității (A învăța să știi - A învăța să faci - A învăța să trăiești împreună cu ceilalți - A învăța să fii)
• Metoda școlii îi ajută să își descopere talentele unice individuale și să le dezvolte către împlinirea potențialului propriu și conturarea unui om complet: minte, trup și suflet.
Cine a fost Varlaam Mitropolitul?
• mare cărturar și mitropolit al Moldovei în secolul al XVII-lea
• înființează prima tipografie din Moldova în chiile Mănăstirii "Sf. Trei Ierarhi" din Iași
• scrie în 1643 una dintre cele mai importante lucrări de carte veche românească - Cazania, conținând cuvinte de învățătură și predici pentru sărbătorile religioase. Lucrarea își aduce un aport prețios la formarea limbii noastre literare, fiind scrisă într-un stil viu și plin de culoare, cu fraze bogate în comparații pitorești și expresii plastice
• înființează la Iași o școală - „Colegiul de la Iași” - unde mari învățați ai timpului predau limbile greacă, slavonă și latină, teologia, astronomia, gramatica, filozofia, retorica, dialectica, aritmetica, geometria
• canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2005
Toți cei interesați să afle mai multe despre Școala Varlaam Mitropolitul și posibilitățile de înscriere în clasa I, pentrul anul școlar 2010-2011, sunt invitați la evenimentele de prezentare „Zilele Deschise”, în perioada 19-21 Aprilie 2010, în fiecare zi, cu începere de la orele 18.00, la sediul școlii din Strada Lascăr Catargi nr. 33, zona Copou. Mai multe informații despre aceste evenimente și despre înscrierea copiilor în clasa I se pot obține oricând la telefon 0727.377.334.