"Scopul participării ortodoxe la lucrările Consiliului Mondial al Bisericilor este mărturisirea Ortodoxiei"
Cea de-a zecea adunare generală a Consiliului Mondial al Bisericilor are loc în aceste zile la Busan, în Coreea de Sud. Sunt reuniţi peste 5000 de creştini, reprezentanţi ai confesiunilor creştine din întreaga lume, dintre care şi 2500 de coreeni.
Şi Bisericile ortodoxe au trimis reprezentanţi la această manifestare. Între cei 21 de reprezentanţi ai Patriarhiei Rusiei se află şi Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, Preşedintele Departamentului patriarhal pentru relaţiile externe ale Bisericii Ruse.
El a spus în alocuţiunea sa: “Noi participăm la lucrările Consiliului Mondial al Bisericilor având ca obiectiv mărturisirea Ortodoxiei în faţa lumii eterodoxe”, arătând prin aceasta că eforturile ecumenice ale ortodoxiei nu sunt pentru un sincretism inter-confesional, ci pentru mărturisirea de credinţă adevărată a celor 7 soboare ecumenice ale Bisericii lui Hristos.