Scriitorul Ion Creangă, omagiat la UPA

Educaţie

Scriitorul Ion Creangă, omagiat la UPA

Zeci de scriitori români şi moldoveni, studenţi şi profesori au participat ieri, la Universitatea „Petre Andrei“ (UPA) din Iaşi, la Simpozionul „Actualitatea naţională şi europeană a operei lui Ion Creangă“. Simpozionul de la UPA face parte dintr-o serie de manifestări derulate în perioada 27 februarie-2 martie sub titlul „Zilele Ion Creangă - 175 ani de la naştere“, un duplex cultural Iaşi-Chişinău organizat de Muzeul Literaturii Române Iaşi, în parteneriat cu UPA, Ministerul Culturii din Republica Moldova, Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Iaşi, Studioul de Radio Iaşi şi Radio Moldova Chişinău. În cadrul evenimentului mai sunt organizate prelecţiuni, colocvii, recitaluri, spectacole, lansări de cărţi şi expoziţii documentare.