Se aud colindători

Arhiepiscopia Iaşilor

Se aud colindători

Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași, în colaborare cu parohia "Nașterea Maicii Domnului" - Talpalari, organizează astăzi, de la ora 15:00, la Biserica Talpalari, "Seară de colinde și cântări religioase".

Image removed.

Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași, în colaborare cu parohia "Nașterea Maicii Domnului" - Talpalari, organizează astăzi, de la ora 15:00, la Biserica Talpalari, aflată în vecinătatea cinematografului Victoria din Iași, "Seară de colinde și cântări religioase". Vor concerta Corul psaltic "Floralia" al Universității de Arte "George Enescu" din Iași (foto) și Corul "Adoramus" al studenților teologi din Eparhia Romanului și Bacăului.
La Biserica “Buna Vestire“ din Iași va avea loc mâine, de la ora 18:00, Concertul de colinde “Pregătire pentru Crăciun, preserbare pentru Nașterea Domnului“. Vor concerta corul Bisericii “Buna Vestire“ din Iași, format din studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universității "Al. I. Cuza" din Iași și de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași și Corul “Byzantion“ din Iași. “Începând cu anul 2004 la biserica noastră este organizat cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului un concert de colinde. În decursul timpului au participat mai multe formații corale importante din Iași. Am constatat că acest concert este foarte mult dorit de credincioșii parohiei și de cei care vin la biserică. Concertul este o invitație pentru apropiații bisericii noastre de a se pregăti pentru Nașterea Domnului“, a spus paroh pr. Iulian Necula, consilier al Sectorului economic-financiar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Duminică, 19 decembrie, orele 17.00, la Catedrala arhiepiscopală din Roman, cu binecuvîntarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, va avea loc un concert extraordinar de colinde. Sub genericul “După datini colindăm“, vor interpreta cîntări specifice tradiției noastre ortodoxe Corul “Filomelos“ din Onești, “Cuviosul Iosif“ de la Mănăstirea Văratec și Ansamblul Folcloric “Florile din CucuiețI“. (C. Ciofu)