Se va sfârşi lumea în vremea vieţii mele?
22% dintre americani cred că lumea se va sfârşi în perioada vieţii lor. Conform unui sondaj efectuat de Reuters, 15% dintre oamenii planetei cred acelaşi lucru. Numărul variază între 6% în Franţa şi 22% în Turcia şi Statele Unite.
Ce vrea să spună acest fenomen?
Unii dau vina pe calendarul Maya, 10% din oamenii lumii cred că sfârşitul lumii va avea loc în 21 decembrie 2012. Credinţa în sfârşitul lumii în timpul vieţii lor este preponderentă la cei cu educaţia scăzută.
Un factor important în credinţa în sfârşitul lumii este religia. Cel mai mic număr de persoane care aşteaptă un sfârşit al lumii iminent a fost găsit în Franţa (6%), Belgia (7%) şi Marea Britanie (8%). Aceste sunt printre cele mai lipsite de religie naţiuni de pe pământ, alături de Japonia şi altele. Un alt sondaj despre credinţa în Divinitate printre europenii occidentali arată că 68% dintre italieni cred în Dumnezeu, 48% în Spania, 41 % în Germania, 35% în Marea Britanie şi 27% în Franţa.
În medie, doar 2 % dintre occidentali merg la slujbă într-o duminică anume.
Prin constrast, cele 2 naţiuni care cred şi aşteaptă sfârşitul lumii, Statele Unite şi Turcia, sunt şi printre cele mai religioase naţiuni ale lumii: 43% dintre americani declară că merg frecvent Duminica la Biserică, iar în Turcia, 97,8% dintre cetăţeni sunt musulmani.
De ce creştinii şi musulmanii în special aşteaptă mai alert sfârşitul lumii? Pentru că amândouă religiile au învăţătura apocaliptică în centrul lor: musulmanii aşteaptă venirea lui Mahdi (Cel drept) la sfârşitul istoriei. „De unde ştii că Ora aceasta nu este aproape, cel ce crede altfel este rătăcit departe” (Coran 42, 17-18).
Mântuitorul Hristos spune în Apocalipsă: „Da, vin curând” (Apoc. 22, 20).
Nu ştiu dacă Iisus va veni în timpul vieţii mele. Dar ceea ce ştiu absolut sigur este că dacă El nu va veni, voi veni eu la El la sfârşitul vieţii mele. Unul dintre cei mai mari teologi americani, Jonathan Edwards, a spus: „Niciodată să nu faci nimic, de care ţi-ar fi frică dacă ar fi ultimul ceas al vieţii tale”
Cum va schimba această concepţie cultura actuală? Şi ceea ce este mai important, cum va schimba viaţa mea?
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: www.christianpost.com