Seară de film Aleph la Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamţ

Educaţie

Seară de film Aleph la Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamţ

În seara de vineri, 7 decembrie 2012, la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“ Mănăstirea Neamţ a avut loc „Seara de film Aleph“, acţiune desfăşurată la iniţiativa cluburilor de literatură şi jurnalism creştin Aleph Neamţ. „Am vizionat în sala de festivitaţi a seminarului filmul „Coach Carter“, un film foarte bun, cu un mesaj clar şi foarte bine conturat. Sperăm astfel să mai dezmorţim programul încărcat al colegilor mei,“ ne-a declarat Popa Flavius-Ştefan, coordonatorul clubului de jurnalism creştin. „Fiind prima dată când organizăm o astfel de activitate, ne-a surprins numărul mare de elevi care au participat“, ne-a relatat Cătălin Rotaru, preşedintele Aleph Regional. Participanţii s-au declarat foarte încântaţi de iniţiativa coordonatorilor şi speră ca aceste întâlniri să devină un obicei în cadrul clubului Aleph (C.N.)