Seară duhovnicească la Parohia Ciunteşti

Arhiepiscopia Aradului

Seară duhovnicească la Parohia Ciunteşti

Parohia Ciunteşti din protopopiatul Ineu, judetul Arad, a găzduit în seara zilei de 21 noiembrie 2013, la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, o binecuvântată întâlnire a cercului preoţesc Beliu. Evenimentul a purtat cu sine o încărcătură duhovnicească deosebită prin participarea ca oaspete de onoare a părintelui protopop de Ineu, Moise Nica, prin săvârşirea slujbei acatistului Maicii Domnului, ocrotitoarea celor necăjiţi şi prin prezentarea referatelor pe temele teologice propuse.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Astfel credincioşi, veniţi într-un număr semnificativ, au primit cu bucurie cuvântul de întărire în credinţă adresat de către părintele protopop, precum şi expunerile temeinic alcătuite, susţinute de către preotul Trînc Petru, parohia Susag, cu tema „Semnificaţia Liturghiei catehumenilor”, şi de către preotul paroh Gabriel Vladu cu tema „Dezvoltarea vieţii liturgice după Edictul de la Milan”. Spre bucuria tuturor, dar mai ales a celor mici, cu acest prilej, în parohia Ciunteşti s-a dat şi tonul colindelor cu care vor fi împodobite slujbele pe parcursul binecuvântatului post al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Plinirea, în primul rând spirituală, a acestui eveniment se datorează cu recunoştinţă şi în egală măsură părintelui protopop Moise Nica, coordonatorului cercului, preot Huţiu Ioan din parohia Beliu, celorlalţi preoţi care întregesc cercul misionar amintit, şi consiliului parohial şi credincioşilor din Ciunteşti care, prin participare, dar mai ales prin implicare, au făcut cinste credinţei ortodoxe, satului în care trăiesc şi Bisericii.

(Sursa: episcopiaaradului.ro)