Sedentarismul, boală grea

Social

Sedentarismul, boală grea

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, poziţia şezând, peste şase ore pe zi, poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii. Astfel, persoanele cu muncă sedentară au o rată a mortalităţii cu 20% mai mare (40% la femei) decât salariaţii care stau pe scaun mai puţin de trei ore. Concluziile sunt sprijinite de o altă cercetare, întreprinsă de o echipă australiană şi despre care scrie "Journal of Epidemiology". Aceasta relevă faptul că persoanele care au o muncă sedentară mai mult de zece ani prezintă un risc de aproape două ori mai mare să facă un cancer colorectal. Alte necazuri produse de poziţia stând sunt obezitatea şi diabetul, care se explică printr-un aport caloric prea mare faţă de energia pe care o presupune o zi de muncă sedentară.