Ședința preoților din Protopopiatul Iași 2

Arhiepiscopia Iaşilor

Ședința preoților din Protopopiatul Iași 2

La sediul Protopopiatului Iași 2 a avut loc astăzi întâlnirea lunară a preoților.

La sediul Protopopiatului Iași 2 a avut loc astăzi întâlnirea lunară a preoților. Tema ședinței, “Pelerinajul religios – prilej de îmbogățire spirituală și cale spre mântuire susținută“, a fost prezentată de pr. Marius Zăbavă de la parohia Bodești, care a scos în evidență faptul că, în pelerinaj Dumnezeu și omul se caută reciproc și se întâlnesc în mod spontan. Părintele Vilie Doroșincă, protoiereul Protopopiatului Iași 2, a subliniat utilitatea organizării pelerinajelor împreună cu enoriașii din parohie, arătând că pe lângă pelerinajele peste hotare nu trebuie neglijate nici cele de pe cuprinsul țării noastre pentru că sunt multe așezăminte încărcate de spiritualitate care merită a fi vizitate. Părintele protopop Vilie Doroșincă a făcut unele recomandări preoților atât din punct de vedere administrativ, misionar, cât și social-filantropic, o atenție în plus fiind acordată activității cercurilor pastorale, cu recomandarea de a se oficia la întâlnirile programate Sfânta Liturghie. (pr. Marius Daniel Profir)