Şedinţe preoţeşti în Eparhia Iaşilor

Arhiepiscopia Iaşilor

Şedinţe preoţeşti în Eparhia Iaşilor

În Arhiepiscopia Iaşilor au avut loc ieri trei şedinţe cu preoţii în cadrul cărora au fost expuse referate dedicate Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. La întrunirea preoţilor Protopopiatului Iaşi 3 au participat invitaţi medici de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.

În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi a avut loc ieri conferinţa lunară cu preoţii din Protopopiatul Iaşi 3. Părintele Dan Florin Buţincu, de la parohia Brustureţ, a susţinut referatul cu tema „Boala, suferinţa şi moartea din punct de vedere medical“. Cu acest prilej, au fost invitaţi în faţa preoţilor prof. Gheorghe Bălan, de la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi, conf. dr. Diana Cimpoieşu, coordonatorul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, conf. Costel Bradea, chirurg la Clinica I Chirurgie „Vladimir Buţureanu“ a Spitalului „Sfântul Spiridon“. „Invitaţii noştri au făcut referire la boală, suferinţă şi moarte, din punct de vedere medical. Am considerat că este oportun să alegem această temă în contextul Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Până în prezent, aspectele legate de boală, suferinţă şi moarte au fost prezentate din punct de vedere spiritual. Am dorit să avem din partea medicilor un punct de vedere, ca un fel de interdisciplinaritate între partea spirituală şi partea medicală“, a declarat pr. Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului Iaşi 3.

„Întâlnirea cu Hristos este cel mai important moment al vieţii noastre“

Preoţii din Protopopiatul Hârlău s-au reunit ieri în şedinţa lunară administrativă. Pentru început, reprezentanţii Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor au vorbit preoţilor despre viaţa copilului în pântecele mamei şi despre dezastrul avortului. Părintele Mihai Bendeac de la parohia Lupăria a prezentat referatul cu tema „Sfântul Nectarie Taumaturgul“. „Pentru început s-au amintit câteva date din viaţa Sfântului Ierarh Nectarie, apoi s-a făcut referire la canonizarea Vindecătorului de cancer. Preoţii protopopiatului nostru au aflat apoi unde se află fragmente din moaştele Sfântului Nectarie în Moldova. În ultima parte, pr. Mihai Bendeac a amintit câteva din minunile Sfântului Nectarie, atât de iubit de preoţii şi credincioşii noştri“, a relatat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău.

La sediul Protopopiatului Dorohoi a avut loc ieri întrunirea lunară cu preoţii. Referatul cu tema „Semnificaţia pregătirii pentru Sfânta Împărtăşanie“ a fost pregătit de pr. Gabriel Biţă de la parohia Brăeşti. „Atunci când am fixat această temă ne-am gândit la timpul Postului Crăciunului. Atât preoţii, cât şi credincioşii trebuie să acorde o importanţă deosebită pregătirii pentru Sfânta Împărtăşanie. Întâlnirea cu Hristos este cel mai important moment al vieţii noastre şi de aceea este necesară pregătirea pentru primirea Trupului şi Sângelui Mântuitorului. Ne-am gândit că este bine să repunem în valoare toate lucrurile care ne apropie de Hristos. Au fost mai multe luări de cuvânt pe marginea temei expuse, astfel că întâlnirea de astăzi şi-a atins scopul“, a spus pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi. În partea a doua a întâlnirii au fost discutate probleme de ordin administrativ.