Şedinţe preoţeşti în trei protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor
Preoţii din Protopopiatul Ceahlău s-au reunit ieri în şedinţă lunară. Referatul cu tema „Rugăciunea personală a preotului şi rugăciunea de obşte“ a fost expus de pr. Dumitru Pintilie de la parohia Grinţieşu Mare. „Au urmat mai multe intervenţii ale preoţilor care au subliniat importanţa rugăciunii pe care o săvârşesc atât personal, cât şi cu credincioşii. În timpul Sfintei Liturghii, preotul şi poporul se întâlnesc înălţând rugăciuni către Dumnezeu. Hrana sufletească a omului este rugăciunea, atât particulară, cât şi de obşte, în sfânta biserică. În cadrul Sfintei Liturghii, pe lângă rugăciune, oamenii primesc hrana spirituală, adică Taina Sfintei Împărtăşanii, pentru iertarea păcatelor şi viaţa de veci“, a relatat pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău. Tot ieri a avut loc întâlnirea preoţilor din Protopopiatul Darabani. Tema cu titlul „Pluralismul religios şi misiunea preotului azi“ a fost prezentată de pr. Marius Barbacariu de la parohia „Sfântul Ilie“ Movileni - Conceşti. Ieri a fost şedinţă şi la Protopopiatul Târgu Neamţ, tema întrunirii cu titlul „Taina Sfintei Cununii“ fiind prezentată de pr. Mihai Chihaia de la parohia Magazia. „A fost expusă învăţătura Bisericii în legătură cu Taina Cununiei, făcându-se referire la duşmanii vieţii de familie. Pr. Mihai Chihaia a amintit de păcatele grave care destramă viaţa de familie, cum ar fi divorţul, avortul sau concubinajul“, a declarat pr. Ioan Dogariu, protopop al Protopopiatului Târgu Neamţ.