Seri de film intercultural la Suceava
Grupul de Iniţiativă Interculturală al Tinerilor din Judeţul Suceava (INTERCOOLT), ce reuneşte tineri membri ai grupurilor etnice din judeţul Suceava, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile, fiind un promotor activ al dezvoltării interculturale a judeţului Suceava, invită sucevenii la „Serile de film intercultural“, prima vizionare urmând a fi programată astăzi, 27 iulie: „Train de Vie“ (Trenul Vieţii, 2008), o coproducţie Franţa-Belgia-Olanda-România, în regia lui Radu Mihăileanu, care tratează „într-o manieră alegorică şi aproape comică tema Holocaustului, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial“. Intrarea la film este gratuită, potrivit organizatorilor, succesul serii interculturale fiind preconizat şi datorită numeroaselor premii obţinute de pelicula ce va rula la Music Pub din Suceava, cei prezenţi urmând a participa şi la o dezbatere pe această temă.