Sesiune de informare la Botoşani

Arhiepiscopia Iaşilor

Sesiune de informare la Botoşani

Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prin Centrul de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri „Sfântul Nicolae“, a derulat, pe 10 noiembrie 2011, o sesiune de informare la Botoşani în cadrul proiectului „Cooperare transfrontalieră pentru o viaţă fără droguri“.

Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prin Centrul de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri „Sfântul Nicolae“, a derulat, pe 10 noiembrie 2011, o sesiune de informare la Botoşani în cadrul proiectului „Cooperare transfrontalieră pentru o viaţă fără droguri“. Reprezentanţii FSS s-au întâlnit cu 30 de persoane aflate în detenţie la Penitenciarul Botoşani şi cu elevii din trei clase de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga“ Botoşani. S-a discutat cu privire la traficul şi dependenţa de substanţe psihoactive, dar şi despre aspecte ale codependenţei, alcoolismului şi dependenţei de droguri. „Discuţiile cu cele două grupuri au fost dinamice. Trebuie să ţinem cont de faptul că o mare parte din deţinuţii prezenţi au ajuns în penitenciar din cauza consumului de droguri. De asemenea, tinerii liceeni au dorit să afle cât mai multe informaţii cu privire la efectele consumului de droguri. În perioada octombrie-noiembrie 2011 se desfăşoară sesiuni de informare privind efectele consumului de alcool asupra sănătăţii publice, pentru tinerii cu vârste între 10-20 de ani, din unităţile de învăţământ din Vaslui, Botoşani şi Galaţi“, a declarat Ionuţ Ignat, responsabil de comunicare în cadrul proiectului.