Şezătoare literară la Joldeşti – Vorona

Arhiepiscopia Iaşilor

Şezătoare literară la Joldeşti – Vorona

Poetul Mihai Eminescu a fost omagiat aseară printr-o manifestare culturală organizată la Şcoala Joldeşti din comuna Vorona, judeţul Botoşani. Evenimentul din localitatea în care s-a născut mama lui Eminescu a marcat 123 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui poet român.

Şcoala cu clasele I-VIII Joldeşti din judeţul Botoşani a găzduit aseară o manifestare culturală dedicată împlinirii a 123 de ani la trecerea la cele veşnice a poetului Mihai Eminescu. Şcoala Joldeşti este de fapt conacul în care a locuit pentru o perioadă Vasile şi Raluca Iuraşcu, părinţii lui Eminescu. La şezătoarea literară au participat numeroşi scriitori, care au venit la Botoşani pentru a participa la manifestările dedicate marelui poet. „Poeţii şi scriitori participanţi au prezentat din creaţia lor, iar domnul Gheorghe Toma, fiu al satului Joldeşti, stabilit la Suceava, a prezentat câteva lucruri inedite legate de familia Iuraşcu şi despre Eminescu. Aceste noutăţi au fost receptate de copiii, localnicii şi invitaţii prezenţi la eveniment. Activitatea a fost completată cu un recital de melodii pe versuri de Eminescu, interpretate de membrii Cenaclului «Hyperion». Membrii grupului folcloric bărbătesc «Arcaşii» al Căminului cultural Vorona au interpretat un buchet de melodii populare din zona Botoşanilor. A fost o manifestare plăcută şi impresionantă, întrucât s-a organizat în fosta locuinţă a familiei Iuraşcu“, a relatat Aurel Ştefan, primarul comunei Vorona.

Tabără de creaţie pentru elevi, la Joldeşti

Anul trecut, Şcoala Joldeşti a primit numele „Raluca Iuraşcu“, odată cu inaugurarea prilejuită de finalizarea lucrărilor de reparaţii. Prin lucrările de reparaţie, restaurare şi consolidare, clădirea şi-a recăpătat frumuseţea de altădată. Clădirea cuprinde un spaţiu în care se va amenaja expoziţia comemorativă „Iuraşcu - Eminescu, la Joldeşti - Vorona“. „Odată cu reabilitarea conacului s-a amenajat un spaţiu cu o capacitate de 50 de locuri de cazare. Intenţia noastră este să organizăm o tabără de creaţie pentru elevi care să aibă ca tematică viaţa şi creaţia poetului Mihai Eminescu. Sperăm că în acest fel să sporim interesul pentru memoria poetului Mihai Eminescu şi a mamei sale, Raluca Iuraşcu, care s-a născut şi a trăit o bună parte din viaţa sa la Joldeşti“, a explicat primarul Aurel Ştefan.