Sfânta Cuvioasă Parascheva, sărbătorită la Galați
Pe 14 octombrie, când întreaga Biserică Ortodoxă Română o cinstește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, singura biserică gălățeană închinată Cuvioasei şi-a sărbătorit hramul. Manifestările pastoral-misionare prilejuite de hramul parohiei au debutat cu o zi înainte, când a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un ales sobor de preoți și diaconi, în prezența mulțimii rugătoare a credincioșilor.
Cu flori în mână, cu copilaşii în braţe, mulţimea de pelerini care a participat la Utrenie şi Sfânta Liturghie a demonstrat încă odată că Sfânta Cuvioasă Parascheva este probabil cea mai iubită dintre sfinţi în poporul român. La sfârşitul Sfintei Liturghii persoanele nevoiaşe ale parohiei au primit anaforă şi pacheţele de mâncare.
Solidari cu semenii aflați în necazuri și suferințe în urma inundațiilor din luna septembrie a acestui an, membrii Consiliului și Comitetului parohial, coordonați de preotul paroh Ion Gologanu și de ceilalți preoți slujitori, au pregătit pachete cu hrană caldă, alimente neperisabile și articole de îmbrăcăminte pe care le-au trimis în parohia Măcișeni din protopopiatul Tg. Bujor, una dintre parohiile sever afectată de revărsările apelor.
Biserica parohiei este una dintre cele mai mari din oraş şi se află încă în stadiu de construcţie.
În cadrul aceleiași parohii funcţionează încă din anul 1998, o cantină socială care, sub coordonarea pc. pr. Corneliu Hanu, oferă masă zilnică pentru 120 de persoane. Cantina a fost sfinţită la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei de către ÎPS Casian, acum 15 ani.
(Sursa: edj.ro)