Ioana. O mironosiță atât de puțin cunoscută! De ea se amintește mult mai puțin decât de Maria Magdalena sau de mama fiilor lui Zevedeu, care își roagă fiii să „stea de-a dreapta și de-a stânga” lui Hristos pe Drumul Crucii… Despre această mironosiță povestește numai Evanghelistul Luca, amintind-o de două ori (Luca 8,3; 24,10). Ceilalți evangheliști nu amintesc de nicio femeie pe nume Ioana. Ioana care înseamnă a aduce mulțumire lui Dumnezeu sau Domnul s-a milostivit…

În Ortodoxie, numele ei este asociat cu prejudecata și dezonoarea. Mulți se întreabă dacă numele acesta este ortodox! Alții îl asociază cu necazurile femeii, pe motiv că prenumele de bărbați nu se dau decât monahiilor. Auzind că este numele unei mironosițe, dau din cap neîncrezător și își leagă eșarfa mai strâns…

Mironosița Ioana – a fost o femeie din înalta societate. Ea nu a avut de-a face cu cerșetorii și săracii care Îi urmau lui Iisus Hristos, cu femeile părăsite de bărbați care erau forțate să se prostitueze. Ea a fost pe deplin respectată -  șansa ei a fost să se căsătorească cu Huza, un curtean al împăratului Irod. Ea a fost „damă de curte” așa cum am numi-o în secolul al XIX-lea. Avea de toate – hrană, îmbrăcăminte, casă îndestulată, unicul fiu creștea… avea prieteni, tovărășii bune și desigur se ruga – ce putea să vrea mai mult de atât?

Însă necazul a ajuns în casa acesteia. Fiul său s-a îmbolnăvit de febră, iar în Asia Mică aceasta era necruțătoare. Copilul era deja pe moarte când tatăl său a alergat în disperare la Mântuitorul Care trecea prin apropiere - toate celalalte mijloace fuseseră încercate de medicii de la curte. Probabil că Huza nu știa faptul că Înaintemergătorul  – rudă și prieten apropiat al lui Iisus din Nazaret și de aceea nu înțelegea de ce acest profet călător și sărac nu voia să meargă la palat – fapt ce ar fi putut fi o onoare pentru El! Iisus nu merge în palatul unde a fost ucis Înaintemergătorul Său…

„Vino, până nu va muri fiul meu!” – striga, rugându-se Huza, văzând că Iisus nu se grăbește și, mai mult de atât, ca și cum l-ar mustra, îi vorbește bogatului – „Nu veți crede dacă nu veți vedea semne și minuni” (In. 4, 48). Și Mântuitorul fiind mai presus de orice fire și orice răutate omenească, vindecă pe fiul lui Huza, fiul omului aceluia sătul și rușinat de lume - lumea care de dragul plăcerii a luat vața singurului Său prieten apropiat… El, Bunul Iisus din Nazaret. El care este Atotmilostiv…

Huza a mers acasă tulburat și îngrijorat, simțindu-se rușinat și neînțelegând de ce, iar slugile deja trimise să vegheze lângă patul copilului mort al Ioanei, i-au adus acestuia vestea îmbucurătoare – „Fiul tău este sănătos!”

După aceea li s-a făcut cunoscut lui Huza și Ioanei de la Cine au primit ajutorul. Desigur vestea s-a răspândit și celor din jurul lor, însă a ajuns și la urechile lui Irod. Se știe că soția lui Huza, Ioana, îl asculta adesea pe Sfântul Ioan Botezătorul și este posibil ca ea să fi păstrat în taină capul său, care nu a fost dat ucenicilor pentru înmormântare.

Atunci peste casa lui Huza s-a abătut din nou necazul. Irod s-a mâniat degrabă.

Ce s-ar fi putut întâmpla? Înfricoșat, Huza s-a grăbit să se despartă de soția lui și a dat-o afară din casă – poate ca să nu atragă mânia împăratului iudeu? Despărțirea unui bărbat iudeu de soția sa în acea vreme era simplă, iar motivul putea fi oricare, de la cel mai neînsemnat lucru – de exemplu dacă a pus prea multă sare în supă. Iar femeia dacă avea un statut social înalt, îl pierdea de îndată. Bine, dar acest lucru se întâmpla dacă părinții ei mai trăiau. Și dacă nu?

Oare Huza a izgonit-o pe Ioana deoarece avea în fața ochilor exemplul regelui Irod, despre cum poți să te căsătorești cu o femeie tânără și frumoasă după ce îți izgonești soția nesuferită? Sau a plecat singură ca să nu aducă necazuri în casă, a plecat la părinții săi care aveau cel puțin un mijloc de trai?

A rămas necunoscut faptul că ea a ajuns printre mulțimea de oameni simpli, sărmani, chiar cerșetori cu un trecut discutabil, printre femei care au urmat lui Hristos. Ea a ajuns la Hristos pentru că El era tot ce-i mai rămăsese, El – Învățătorul cel Blând care i-a înviat fiul.

Ea Îi era recunoscătoare Acestuia, iar dacă au alungat-o de acasă și i-au luat fiul vindecat, la cine să meargă dacă nu la Vindecătorul său? Deja nu se mai ruga pentru ceva anume, ci simplu asculta și lua aminte la acest nou care s-a născut în sufletul ei. Fosta damă de companie, era acum săracă lipită pământului într-o lume nouă, într-o lume a orfanilor, a văduvelor, a femeilor abandonate și a săracilor care slujesc Propovăduitorului Împărăției Cerurilor tuturor celor asupriți.

Dacă mai înainte ea credea că bunăstarea soțului ei este un semn al bunăvoinței Domnului, acum ea vedea, împreună cu suferinzii, că Dumnezeu este în Hristos. O, bucurie! Ea credea că a pierdut totul, că Dumnezeu s-a mâniat pe ea și că nu va fi în Împărăția Lui, fiind o femeie alungată și divorțată. Însă Iisus Hristos a spus că Dumnezeu și Împărăția Lui nu strălucesc în palate luxoase și în sălile împărătești.

Acum se afla într-un mediu străin, însă nu a fost primită cu reavoință, ci zicându-i-se: „iată, acum și tu, fostă bogătașă, ești în rândul nostru! Află că a noastră este pâinea săracului și patul nostru pietrele, iar în loc de pernă, tot o piatră!” Au împărțit pâinea cu ea și i-au zis: „nu plânge și nu te teme!”

Și după aceea Ioana a dat tot ceea ce avea de preț asupra ei, puțina agoniseală pe care o păstra pentru zile negre, ca să „slujească lui Iisus”, ca să hrănească cu pește și pâine acești sărmani și femeile flămânde care au urmat Lui. A dăruit tot și, astfel, s-a amestecat complet în mulțimea acestor femei – într-atât încât niciunul dintre evangheliști în afară de Luca nu a văzut sărmana femeie, dintre acelea cu o viață grea, care se bucura în bucuria lui Iisus Hristos. Chiar dacă ea nu era educată și ambițioasă, a strigat din mulțime: „Binecuvântat este pântecele care Te-a purtat! Cât de fericită este Maica Ta, Învățătorule, căci grăiești în Duhul Domnului!” Iar ea nu mai avea nici familie, nici fiu…

Mântuitorul i-a răspuns acesteia, știindu-i adâncul inimii și adâncimea durerii – așa cum știa El adâncul inimii și durerii tuturor celor care au venit la El și care vin: Fericirea te-a și atins, și te atinge, fiică a lui Avraam, ca să vii la Marea Durere a Fiului Mariei, Celui Răstignit. Și de aceea – bucuria unică, diferită, bucuria Jertfei pe Cruce, cu lacrimi în ochi, bucuria Iubirii lui Dumnezeu coboară. Dumnezeu s-a milostivit, s-a îndurat Domnul, căci „nu se îndură să vadă cum se chinuie omul”, El a venit să le separe, nu te întrista femeie și lasă toate.

„Binecuvântați sunt toți cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe El” (Luca 1, 27-28). Maria, Maica Domnului Iisus Hristos a găsit pentru ea căldura inimii sale de mamă, ea, fiica căzută în primejdie, și a plâns împreună cu ea fiul părăsit și s-a bucurat că fiul ei a fost vindecat și din nou a plâns că Ioana nu îl mai poate vedea.

Tot așa, curând, ele Îl vor plânge împreună și pe Fiul Mariei.