În duminica vindecării femeii gârbove şi în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Patapie, obştea şi credincioşii veniţi la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi” din Iaşi s-au bucurat de prezenţa în mijlocul lor a înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată în sobor, ca bucurie şi întărire pentru perioda următoare a postului Naşterii Domnului.

După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi, în care a vorbit despre gârbovirea sufletească şi trupească a oamenilor şi despre modul cum ne putem îndrepta dintr-o boală ca aceasta. „Am ascultat astăzi cuvântul Sfântului Apostol Pavel din epistola sa către efeseni, în care ni s-a spus să rămânem în picioare, luând asupra noastră armele lui Dumnezeu. De asemenea, Sfântul Evanghelist Luca ne-a relatat minunea vindecării săvârşită de Domnul Hristos faţă de o femeie gârbovă, aflată în suferinţă de optsprezece ani, dar şi intervenţia mai-marelui sinagogii care, văzând săvârşirea minunii în zi de sâmbătă, socoteşte că a fost călcată în picioare sărbătoarea zilei de odihnă a Vechiului Testament”.

„Gârbov este tot cel care nu are capacitatea de a privi la înălţimea cerului”

Întâistătătorul Moldovei şi Bucovinei a vorbit apoi despre simbolismul numărului optsprezece, ce apare în Sfânta Scriptură cu puţin înainte de relatarea acestui eveniment, amintind despre căderea unui turn din cetatea Ierusalimului, care a cauzat moartea a optsprezece persoane. Acest număr cuprinde de trei ori cifra şase, considerată ca reflexie a răului din noi şi din lume. „Cei care au pierdut legătura cu cerul se află într-o gravă şi de netămăduit gârbovie a sufletului şi a întregii fiinţe. Atunci când vorbim despre o persoană cuprinsă de gârbovie, cum este descrisă şi femeia din Evanghelia de astăzi, trebuie să înţelegem că această boală îl apleacă pe om spre pământ, iar privirea inimii sale este dependentă de locul unde se târăşte şarpele, ca semn al celui viclean. Prin păcatul pe care îl săvârşeşte, gârbovul oferă hrană demonilor, după cuvintele Sfântului Luca al Crimeei. Gârbov este tot cel care nu are capacitatea de a privi la înălţimea cerului pentru că pământul este ambianţa în care el trăieşte în permanenţă, fiindu-i foarte greu să privească şi să simtă puterile cereşti”. Predica a continuat cu o privire critică asupra făţărniciei şi a comportamentului mai-marelui sinagogii. „Cea mai de jos treaptă a gârboviei este starea de făţărnicie, condamnată cu fermitate şi asprime de către Mântuitorul Hristos. Unele dintre cele mai grele cuvinte rostite de Domnul Iisus Hristos sunt adresate celor făţarnici, care sunt numiţi şerpi, pui de năpârcă, morminte văruite sau vulpi. Sfântul Luca al Crimeei spune că făţarnicul este cel care poartă masca evlaviei fără a avea nimic duhovnicesc în sufletul lui, poartă masca dragostei şi a loialităţii, dincolo de care se află starea de ură şi capacitatea continuă de trădare, poartă o mască a curăţiei, dar în spatele ei se ascunde puterea întunericului”.

În ultima parte a cuvântării, IPS Teofan a propus remedii pentru tămăduirea stării de gârbovie, soluţii auzite în pericopa duminicală a Apostolului. „Pentru această stare de gârbovie, manifestată în chip de făţărnicie sau în multe alte chipuri prin care păcatul se revarsă asupra noastră şi asupra lumii, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să luăm asupra noastră armele lui Dumnezeu pentru a putea rămâne în picioare. Arma adevărului este cea care aduce libertate, iar platoşa dreptăţii aduce ocrotire pentru că dreptatea lui Dumnezeu este total diferită de dreptatea omenească. Trebuie să fim gata pentru Evanghelia păcii, ca  binevestitori ai armoniei pe care Dumnezeu a oferit-o în Biserica Sa cea Sfântă. Pavăza credinţei, cu tot ceea ce înseamnă aceasta ca luptă pentru dobândirea împărăţiei cerurilor, trebuie să fie pusă lângă coiful mântuirii, văzut ca dor al omului de a-şi răscumpăra sufletul. În cele din urmă, sabia Duhului sau Cuvântul lui Dumnezeu arătat, manifestat şi mărturisit în mod special prin puterea rugăciunii, îl ajută pe om să lupte împotriva puterilor întunericului. Rugăciunea este starea duhovnicească prin care omul poate rămâne în picioare tocmai pentru că ştie să se aşeze în genunchi şi să privească spre cer. Să ne ajute Dumnezeu să avem conştiinţa propriei gârboviri, care ne tot îndeamnă să privim spre cele ale pământului, şi luând aceste arme asupra noastră, să ne putem ridica privirea spre Dumnezeiasca Treime”.   

„Domnul se îndatorează către cei care vor cinsti cum se cuvine ziua de odihnă”

La finalul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Nichifor Horia a rostit un scurt cuvânt de învăţătură, subliniind că ziua odihnei aduce bucurie şi mulţumire, dar Mântuitorul Iisus Hristos ne-a adus înţelegerea dreaptă a Legii şi a vieţii. „Porunca cinstirii sâmbetei permitea poporului evreu să se odihnească de toate grijile şi îngrijorările sale, să se bucure şi să aducă mulţumire lui Dumnezeu, iar Domnul se îndatora prin această poruncă să se îngrijească de poporul Său. Ziua de odihnă a fost dată ca un dar, pentru că nu omul a fost făcut pentru sâmbătă, ci sâmbăta pentru om. Noi, poporul creştin, cinstim ziua de duminică în acelaşi mod de mulţumire şi de bucurie pentru jerfa răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pentru slăvita Lui Înviere. La fel ca în Vechiul Legământ, Domnul se îndatorează către cei care vor cinsti cum se cuvine această zi, nu doar încrâncenându-ne într-o nelucrare, ci rugându-ne pentru sporirea bucuriei şi a dreptei înţelegeri”. Cuvântul de încheiere i-a aparţinut Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, care a îndemnat la menţinerea şi intensificarea flacărei de rugăciune de la mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi”, spre a lumina sufletele călugărilor şi ale credincioşilor însetaţi şi înfometaţi de lumina divină.