Sfânta Maria Egipteanca, ocrotitoarea parohiei din satul Weru
Sfânta Maria Egipteanca este ocrotitoarea parohiei din satul Weru unde am fost și noi astăzi pentru a ne întâlni cu localnicii și pentru a mulțumi celei care ocrotește acest sat dar este și un exemplu de înfrânare, postire și pocăință.
Suntem în a cincea săptămână din Postul Paștilor, în Duminica Sfintei Maria Egipteanca. Știm că în țară au înflorit pomii și că primăvară își face timid simțită prezența. Aici nu a mai plouat de mai bine de o lună, dar a ieșit porumbul și oamenii sunt bucuroși. Se gândesc că spre vară vor avea ce mânca.
Câteodată, când ne gândim la post - sau, cel puțin, la postul de mâncare - ne întrebăm cum să le vorbim acestor oameni despre cele legate de postire, căci aici, aflați mereu în lipsuri sau fără a fi obișnuiți cu carnea sau laptele, postirea de mâncare este o obișnuință pentru ei.
Sfânta Maria Egipteanca este ocrotitoarea parohiei din satul Weru, unde am fost și noi astăzi pentru a ne întâlni cu localnicii și pentru a mulțumi celei care ocrotește acest sat - dar este și un exemplu de înfrânare, postire și pocăință.
După Sfânta Liturghie și parastasul obișnuit am împărțit daruri atât pentru mame, să ducă în familiile lor (orez, ulei, zahăr, săpun), dar și copiilor care au primit cele necesare pentru școală (caiete, rucsacuri, pixuri), dar și biscuiți și mult așteptatele acadele.
Ajungem rar în zona satului Weru așa că, la întoarcere, am făcut un popas în satul Kibebe, la biserica cu hramul Sfântul Apostol Filip, unde ne-am întâlnit cu credincioșii și copiii cărora le-am împărțit daruri și de la care am aflat cum mai este viața lor.
Ne apropiem cu sfială de Săptămâna Mare și cu bucurie de Învierea Domnului. Aici încercăm să punem în rânduilă și să primenim bisericile așa cum se întâmplă și prin țară.
Tinerii studenți africani colindă pe Părintele Mitropolit Teofan
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro