Sfântul Cuvios Rafail a fost un viețuitor la sfârșitul secolului al XVI-lea la Mănăstirea Agapia Veche din Munții Neamțului. El a fost canonizat la sărbătoarea Înălțării Domnului de la Mănăstirea Neamț (în data de 5 iunie 2008), alături de alți opt sfinți cuvioși nemțeni: Cuvioșii Simeon și Amfilohie de la Pângărați, a căror zi de prăznuire este 7 septembrie, Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău, cu zi de pomenire la 9 septembrie, Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani, a căror zi de prăznuire este 1 octombrie, Sfântul Cuvios Partenie de la Agapia Veche, care este sărbătorit în aceeași zi cu Sfântul Rafail - 21 iulie, Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec, cu zi de prăznuire pe 16 august, și Sfântul Cuvios Ioan de la Râșca și Secu, care va fi praznuit pe 30 august. La sărbătorirea Sfântului Rafail, nu numai locurile viețuirii sale monahicești se umplu de mireasma bucuriei duhovnicești, ci și ținutul de baștină al sfântului, satul Bursucani, din nordul județului Galați, unde binecredincioși creștini din zonă și vecinătate își aduc prinosul de rugăciune și cinstire către sfântul care se roagă pentru ei înaintea Sfintei Treimi și pe care îl consideră unul de-al lor. Odată cu oficializarea cinstirii sale în Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Cuvios Rafail a devenit unul dintre ocrotitorii Eparhiei Dunării de Jos, alături de Sfântul Apostol Andrei, cel care a propovăduit Evanghelia mântuirii pe aceste meleaguri, și Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea al Constantinopolului, păstor al creștinilor de la Dunăre. De fapt, Sfântul Rafail reprezintă o nouă mărturie a rodirii, de peste veacuri, a cuvântului lui Dumnezeu binevestit strămoșilor noștri de către Întâiul Chemat la Apostolat, Sfântul Andrei.