„Sfântul Gheorghe a devenit purtător de biruinţă pentru că a fost om al Învierii“
Credincioşii din municipiul Botoşani l-au serbat în mod deosebit în a doua zi de Paşti pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, patronul spiritual al acestui oraş. Cu acest prilej, a fost adusă o părticică din moaştele Purtătorului de biruinţă de la biserica parohiei Feredeni, Protopopiatul Hârlău. La Galeriile de Artă "Ştefan Luchian" din Botoşani a fost organizată o expoziţie de icoane şi ouă încondeiate.
Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Botoşani a îmbrăcat luni straie de sărbătoare, când mii de credincioşi au participat la hramul acestui sfânt lăcaş. Programul liturgic a început duminică, 24 aprilie, cu slujba Vecerniei, când a fost adusă de la parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Întrucât data de cinstire a Ocrotitorului Botoşaniului a căzut în Sâmbăta Mare, ziua de prăznuire a fost, după rânduiala Tipicului, în a doua zi de Paşti. De dimineaţă, soborul de preoţi, oficialităţile locale, judeţene şi centrale l-au întâmpinat pe Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de 15 preoţi şi diaconi, pe un podium amenajat în curtea ctitoriei doamnei Elena Rareş din anul 1551. Vremea deosebit de frumoasă a sfârşitului de aprilie a completat atmosfera de sărbătoare în care a fost oraşul Botoşani.
Datoria creştinului de a fi martor şi mărturisitor al Învierii
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Părinte Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia textelor din Sfânta Scriptură, care au fost rânduite de Biserică a fi citite în a doua zi de Paşti, când a fost sărbătorit şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Făcând referire la primele versete ale Evangheliei după Ioan, capitolul 1, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a remarcat că prin intermediul Mântuitorului Hristos oamenii Îl cunosc pe Dumnezeu Tatăl. Apoi, IPS Teofan a amintit de textul din Faptele Apostolilor, care spune despre cei 12 Sfinţi Apostoli că sunt "martori şi mărturisitori ai Evangheliei lui Hristos". "Noi, creştinii, suntem chemaţi să cunoaştem nu doar că Dumnezeu există, ci să fim martori şi mărturisitori ai acestui fapt. Sfinţii lui Dumnezeu sunt în primul rând martorii şi mărturisitorii Mântuitorului Hristos. Unul dintre aceştia a fost Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, prăznuit astăzi (n.r. luni), care a devenit martor şi mărturisitor al Învierii lui Hristos. Datoria de martori şi mărturisitori ai Învierii lui Hristos trebuie să o avem şi noi. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost purtător de biruinţă, în sensul că şi-a însuşit, a dobândit, şi-a asumat să biruiască întunericul prin lumină, moartea prin Înviere şi păcatul prin faptele cele bune. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a devenit purtător de biruinţă pentru că a fost om al Învierii, al luminii, al vieţii şi al virtuţilor. Noi putem fi purtători de biruinţă prin a fi victorioşi asupra păcatelor", a explicat Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan.
Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", inclusă într-un program de restaurare
La finalul slujbei, pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, şi-a exprimat bucuria de a-l avea în mijlocul preoţilor şi credincioşilor botoşăneni pe Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Primarul municipiului Botoşani a amintit în discursul său despre dubla sărbătoare a comunităţii pe care o conduce şi despre faptul că Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" a fost inclusă în Programul naţional de restaurare a monumentelor istorice, urmând să beneficieze de fonduri pentru consolidare şi restaurare. Primarul Cătălin Mugur a oferit Înalt Preasfinţitului Teofan diploma de Cetăţean de Onoare, alături de însemnele oraşului. Părintele paroh Dumitru Mateciuc şi-a exprimat nădejdea ca în perioada următoare să fie demarate lucrările de reabilitare a sfântului lăcaş - monument ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - şi a oferit diplome de onoare mai multor clerici şi mireni.
Expoziţia de artă plastică şi icoane "Hristos a înviat"
Înalt Preasfinţitul Teofan a vizitat după Sfânta Liturghie expoziţia de artă plastică şi icoane pe sticlă şi lemn "Hristos a înviat" de la Galeriile de Artă "Ştefan Luchian" din Botoşani. Expoziţia a fost organizată de Protopopiatul Botoşani, Muzeul Judeţean de Istorie şi Societatea Culturală "Expo Art" Botoşani şi cuprinde lucrări ale artiştilor şi iconarilor de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" Botoşani, Liceul de Artă "Ştefan Luchian" Botoşani, Şcoala de Arte Botoşani şi Societatea Culturală "Expo Art". Cu acest prilej, IPS Teofan a explicat că o astfel de expoziţie are un rol misionar.
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei s-a întâlnit cu preoţii şi preotesele din Botoşani
La sediul Protopopiatului Botoşani a avut loc în seara zilei de 25 aprilie 2011 o întâlnire a preoţilor şi preoteselor din Botoşani cu Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan. În cadrul acestei recepţii au fost prezentate mai multe proiecte pe care Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români le-a derulat în perioada Postului Mare. "În holul protopopiatului, tinerii atoreni au expus ouă încondeiate, dar şi alte obiecte pe care le-au lucrat în Postul Mare. IPS Teofan a vizitat această expoziţie şi a stat de vorbă cu tinerii, care s-au îmbrăcat în costume naţionale. A fost o atmosferă de sărbătoare, mai ales că în sala de festivităţi a protopopiatului tinerii au oferit un concert de cântări specifice perioadei pascale. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oferit mai multe sfaturi preoţilor şi preoteselor, legate de viaţa de familie, încurajându-i în activitatea pastoral-misionară pe care o desfăşoară", ne-a relatat pr. protopop Lucian Leonte.