„Sfântul Ioan Iacob” – hramul de vară al Seminarului Teologic din Dorohoi
În zilele de 4 și 5 august 2016, Seminarul Teologic Liceal din Dorohoi și-a serbat, ca în fiecare an, ocrotitorul și patronul spiritual, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.
Manifestările au debutat cu Slujba Vecerniei, oficiată joi, 4 august 2016, de un sobor de 18 preoți, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de P. C. Pr. Elidor Pintili de la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Dorohoi. A fost o slujbă deosebită, liniștită și înălțătoare, la care au luat parte numeroși credincioși din Dorohoi și împrejurimi.
Vineri, 5 august 2016, de la primele ore ale dimineții, în Paraclisul „Sfântul Ioan Iacob”, din incinta Seminarului, au fost săvârșite Utrenia, Acatistul închinat Sfântului Ioan Iacob, precum și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Soborul de 14 preoți l-a avut ca protos pe P. Cuv. Arhim. Teofil Timișag, starețul Mănăstirii Gorovei, cuvântul de învățătură fiind rostit de P. C. Pr. Constantin Muha, director al Seminarului dorohoian. Acesta a mulțumit tuturor celor prezenți, dar mai ales Sfântului Ioan Iacob, care prin rugăciunile sale, își face simțită prezența permanent în mijlocul elevilor, profesorilor și tuturor celor care ajută la ridicarea și afirmarea învățământului teologic dorohoian.
Răspunsurile la strană au fost date de corul „Cvartson” din Iași, dirijat de studentul Alexandru Darie, absolvent al Seminarului din Dorohoi. La final s-a oficiat Slujba de pomenire pentru ctitorii Seminarului, urmată de agapa festivă în cantina Seminarului.
La eveniment au fost prezenți primarul orașului Dorohoi, dl. ing. Dorin Alexandrescu, viceprimarul urbei noastre, dl. Lucian Topalagă, P. Cuv. Protos. Teofil Timișag, starețul Mănăstirii Gorovei, precum și alți colaboratori și ostenitori ai Seminarului dorohoian. (Pr. Prof. Crețu Vasile Ionuț)