La Editura DOXOLOGIA a apărut în limba română singurul studiu realizat până acum despre Petru Damaschinul: Greg Peters, Sfântul Petru Damaschinul – teolog bizantin şi monah duhovnicesc, traducere de Dragoş Dâscă, Colecţia Patristica, Seria Studii nr. 10, Editura DOXOLOGIA, Iaşi, 2014, 288 pp.

 

Intenţia autorului a fost să demonstreze originalitatea gândirii Cuviosului Petru Damaschinul în faţa criticilor care susţin că operele sale sunt mai mult nişte florilegii. Studiul lui Greg Peters începe cu prezentarea datelor cronologice şi geografice referitoare la viaţa şi persoana Cuviosului Petru Damaschinul şi contextul în care şi-a redactat lucrările, de vreme ce până în ziua de azi a rămas nesigură locaţia în care Cuviosul s-a nevoit ca monah. Capitolul al II-lea abordează problema numelui lui Petru. Aşa cum se explică în acest capitol, este foarte îndoielnic ca Petru să fi avut vreo legătură cu oraşul Damasc. Greg Peters arată că supranumele lui Petru, Mansur, a provocat confuzie între Petru şi mai bine-cunoscutul teolog Ioan Damaschin (al cărui supranume era, de asemenea, Mansur). Aceasta, în schimb, a dus la numirea greşită a lui Petru „Damaschinul” [cel din Damasc], ducând la concluzia că Petru Damaschinul şi Petru Mansur sunt una şi aceeaşi persoană. Fiind aceeaşi persoană, acele lucrări care au ajuns până la noi sub numele lui Mansur vor trebui re-atribuite lui Petru Damaschinul. În contradicţie cu afirmaţia lui Gouillard cum că teologia duhovnicească a lui Petru este nesistematică, fiind mai mult o enciclopedie, decât un sistem coerent, capitolele al III-lea şi al IV-lea abordează teologia duhovnicească a lui Petru Damaschinul, aşa cum se găseşte în cele două texte filocalice ale sale: Spre aducere aminte către propriul suflet şi Cuvântări după alfabet. În aceste capitole, autorul susţine că Petru a folosit o tehnică literară care este cunoscută sub numele de intertextualitate. Această tehnică, aşa cum este ea definită de Julia Kristeva, reprezintă teoria potrivit căreia „fiecare text se construieşte singur ca un mozaic de citate, fiecare text este absorbţia şi transformarea unui alt text”. Petru nu a fost pur şi simplu un colecţionar avid şi un aranjor de texte, ci le-a folosit în vederea unui scop original, expunerea propriilor concepţii despre viaţa duhovnicească.

 

Capitolul al V-lea examinează modul în care „programa” duhovnicească a Sfântului Petru Damaschinul este deschisă atât monahilor, cât şi mirenilor. „O astfel de intenţie se regăseşte în spiritualitatea Evului Mediu bizantin, la Simeon Noul Teolog şi Teodor Studitul, şi ar trebui să fie considerată de cercetători ca fiind radical diferită de teologiile duhovniceşti ale urmaşilor lui Petru, în special Grigorie Palama. Ţinând cont că Petru a scris în perioada de apogeu a renaşterii monahale bizantine, este semnificativ faptul că el înţelege această spiritualitate ca nefiind exclusiv monahală (deşi el însuşi era monah), ci accesibilă tuturor creştinilor”.

 

Capitolul al VI-lea oferă următoarele concluzii: 1) teologia duhovnicească a lui Petru Damaschinul este originală şi nu urmează strict aşa numita paradigmă evagriană/maximiană; şi 2) Petru Damaschinul întrebuinţează tehnica literară a intertextualităţii, dacă ţinem cont de modul în care se foloseşte de autorii patristici din vechime într-un mod inovator şi original. Studiul mai include şi trei anexe deosebit de utile pentru a înţelege profunzimea gândirii Cuviosului Petru şi originalitatea sa.

 

În încheiere, oferim un citat din concluziile autorului cărţii, Greg Peters:

 

„În introducerea sa la tratatul Sfântului Petru Damaschinul Spre aducere aminte către propriul suflet, Sfântul Nicodim Aghioritul îl numeşte pe Petru „o comoară de înţelepciune şi cunoştinţă dumnezeiască”. Am încercat să demonstrez în această carte că afirmaţia lui Nicodim este adevărată. Programul duhovnicesc al lui Petru Damaschinul era în mod limpede adresat tuturor oamenilor – atât monahi, cât şi nemonahi. Petru afirmă că teologia sa duhovnicească nu este o carte „cum să…” despre nevoinţele vieţii duhovniceşti. Învăţătura sa are în vedere mântuirea întregii omeniri.

 

Spre deosebire de mare parte din literatura monahală bizantină dintre secolele XII şi XIV, contribuţia lui Petru la monahismul bizantin nu este instituţională sau legislativă. Mai degrabă, duhovnicească. Iar viaţa duhovnicească nu reprezintă doar modul în care omul trăieşte, monah sau nemonah. În opinia Sfântului Petru Damaschinul, viaţa duhovnicească nu are decât un singur scop, unirea cu Dumnezeu.”