Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul - scene din viață (icoană Rusia) Se vorbește mult de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Și nu de puțină vreme. De aproape 3000 de ani, acest prooroc al Vechiului Testament este admirat pentru verticalitatea sa în materie de credință, este chemat în rugăciune sau este contestat pentru metodele sale radicale de negociere interreligioasă. El rămâne modelul de aprig apărător al purității credinței, tipul de credincios dispus mai degrabă să se lase ucis decît să facă cel mai mic compromis în ce privește puritatea credinței sale. Datorită regelui Ahab - iubitor de femei păgâne - poporul lepădase într-o măsură covârșitoare închinarea la Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iavov și, urmându-și regele (care-și urma femeia păgână – Izabela), se „convertise“ la religia adoratorilor zeilor Baal și Astarteea. Și cum lumina nu poate să ocupe același spațiu cu întunericul, Izabela – cu permisiunea regelui Ahab – a căutat să ucidă pe toți proorocii Domnului cu scopul probabil de a desființa cultul lui Dumnezeu și a-l înlocui cu cel lui Baal și ai Astarteei. Efectele acestor acțiuni ale perechii regale Ahab și Izabela nu s-au lăsat așteptate: țara s-a umplut de jertfelnice și slujitori idolatri întrucât întotdeauna poporul slugarnic dorește să facă pe plac conducătorului, chiar când acesta săvârșește acte evident împotriva propriului popor. Urmarea mai gravă a fost împlinirea avertismentului pe care Proorocul Ilie – singurul care își asumă riscul să apere Legea lui Dumnezeu în public – îl spusese lui Ahab: alungarea lui Dumnezeu din inima și din viața poporului Israel înseamnă alungarea binecuvântării și belșugului. Trei ani și șase luni nu va ploua! La sfârșitul acestei pedepse Duhul lui Dumnezeu îi spune lui Ilie să cheme pe toți slujitorii idolești împreună cu poporul și regele lui pe Muntele Carmel pentru a aduce jertfă. Firește era mult depășit numeric și lipsit de susținere politică spre deosebire de adoratorii lui Baal, dar aceasta nu l-a împiedicat să meargă singur acolo. El vedea că Însoțitorul și Susținătorul lui este Duhul lui Dumnezeu și de aceea nu se simțea în inferioritate. Am putea presupune – fără să greșim prea mult – că poporul adunat pe Muntele Carmel nu venise pentru jertfă ci pentru a vedea spectacolul prinderii și execuției lui Ilie cel căutat de Ahab încă înainte de începutul secetei. Dumnezeu însă reușește mereu să-i surprindă pe oameni. Ilie – omul lui Dumnezeu - nu a slujit împreună cu idolatrii, ci le-a oferit intâietatea în aducerea jertfei către dumnezeul lor. A stat deoparte, nu s-a amestecat cu ei și a așteptat ca Baal să-și facă simțită prezența. Probabil că acest zeu se manifestase în vreun fel în viața adoratorilor lui, întrucât aceștia, cu mare încredere, au strigat toată ziua la el, surprinși că de data asta nu dă nici un semn de viață. La sfârșitul zilei Ilie le cere idolatrilor să se depărteze și pregătește altarul de fertfă al Lui Dumnezeu. La chemarea proorocului Său Dumnezeu răspunde cu foc din cer. Jertfelnicul, apa dimprejurul lui și tot ce era pe el este mistuit de foc. Poporul este surprins dar nu întârzie să facă ceea ce îi stătea în fire: se dă de partea celui puternic, iar acum PUTEREA era de partea lui Ilie. La porunca acestuia, cei dovediți a fi slujitorii unui fals dumnezeu sunt uciși. Sfântul Ilie a trăit în urmă cu aproape trei milenii. Multe personalități din multe domenii s-au ridicat dintre oameni, dar indiferent de realizările lor epocale, cu toții sunt acoperiți de uitare. Proorocul de foc din Tesba Galaadului însă nu este uitat. Slujind Celui Veșnic Viu, Ilie a fost păstrat în memoria credincioșilor de Stăpânul său. Ceea ce ne învață Dumnezeu prin modelul Sfîntului Ilie este verticalitatea în apărarea dreptei credințe. Desigur nu folosind aceleași metode, dar păstrând principiul: nu se poate face nici un compromis în ce privește învățătura mântuitoare. „Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul?“(2 Cor. 6, 14)