Sfântul Sinod se reuneşte în şedinţă de lucru în zilele de 19-20 mai 2011

Sfântul Sinod

Sfântul Sinod se reuneşte în şedinţă de lucru în zilele de 19-20 mai 2011

În zilele de 19-20 mai 2011, în Sala sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Joi, 19 mai 2011, membrii Sfântului Sinod vor alege prin vot secret ierarhul titular în scaunul vacant de Arhiepiscop al Alba-Iuliei. Ierarhii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului în consultare cu membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Alba Iuliei au desemnat drept candidaţi pe Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi pe Preasfinţitul Părinte Irineu Bistriţeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Pe ordinea de zi a Sfântului Sinod se mai află problema atitudinii Patriarhiei Ierusalimului faţă de Aşezământul românesc de la Ierihon şi relaţiile Patriarhiei Române cu Patriarhia Ierusalimului, precum şi alte teme de actualitate ale vieţii bisericeşti.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române