„Sfinţii Îngeri - păzitorii copiilor“, concurs de desen, la Focuri
Joi, 15 noiembrie, la Liceul Tehnologic Focuri din judeţul Iaşi, în organizarea prof. Mihaela Isarie şi prof. Camelia Buleu, s-a desfăşurat concursul de desen cu tema „Sfinţii Îngeri - păzitorii copiilor“, activitate ce a avut ca scop aprofundarea şi conştientizarea importanţei lumii nevăzute a îngerilor creaţi de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Juriul concursului a fost format din doamna director prof. Ionela Pentiuc, prof. Claudia Grigoraş, redactor-colaborator la Radio Trinitas, şi doamna bibliotecar înv. Raisa Vecliuc.
„Am fost surprinsă să constat cu câtă dăruire au lucrat elevii de la liceul din Focuri la realizarea unor desene reprezentând un înger, chiar şi după expoziţie am mai primit desene cu îngeraşi,“ a declarat doamna profesor de religie Camelia Buleu. Elevii au fost premiaţi cu diplome, cărţi de rugăciuni şi rechizite şcolare. (C.N.)