Sfinții Martiri chinezi (11 iunie) Creștinismul a pătruns pentru prima dată în China prin intermediul unei misiuni a Bisericii Asiriene a Răsăritului, în 635, eveniment înregistrat pe Stela nestoriană din Xiâan. Ortodoxia a intrat în China din Siberia, abia la 1685, când Împăratul Kangxi a mutat locuitorii orașelor rusești de la graniță și le-a înglobat în China. Astfel, un număr considerabil de ruși siberieni au devenit cetățeni chinezi de credință ortodoxă. Noul context social-religios s-a dovedit, în primă fază, favorabil creștinilor care au reușit să ridice prima biserică la Beijing, sfințită de preotul Maxim Leontiev. Cu toate acestea, în primul secol și jumătate de prezență ortodoxă în China, Biserica nu a atras mulți credincioși. Se spune că în 1860 nu erau mai mult de 200 de ortodocși în Beijing, inclusiv descendenții rușilor naturalizați. Anul 1900 constituie un moment de cotitură în istoria religioasă a Chinei, marcat de așa-numita revoltă a „boxerilor“ sau a ihetuanilor, o mișcare în esență religioasă, orientată împotriva străinilor, a căror influență asupra vieții Imperiului Chinez s-a intensificat odată cu pătrunderea misionarilor occidentali. În primă fază, aceștia nu făceau decât să amenajeze, în anumite locuri, lăcașuri în scopuri idolatrice unde săvârșeau jertfe. Situația s-a schimbat radical în momentul în care împărăteasa Țîsi a ordonat forțelor armate să susțină mișcările răsculaților din capitală. Funcționarii suspectați de legături cu străinii au fost executați. Toți străinii din provincii au fugit în Beijing, căutând să-și salveze viața în cartierul ambasadelor din capitala Chinei. Atunci când răscoala a cuprins întreaga capitală, șeful Misiunii Spirituale Ruse, arhimandritul Inochentie Figurovski, și colaboratorii săi au părăsit Băiguani, mutându-se la ambasada Rusiei. Guvernul chinez a trimis pentru paza Misiunii 10 sulițași, însă la 11 iunie Misiunea a fost incendiată și a ars până la temelie cu tot ce era acolo: biblioteca, arhiva și sacristia. Ihetuanii au supus chinurilor 222 chinezi ortodocși, aceștia devenind primii sfinți martiri chinezi. Printre ei s-a numărat și Sfântul Mucenic Mitrofan, primul preot chinez, hirotonit de către Sfântul Nicolae de Mojaisk, propovăduitorul Ortodoxiei în Japonia. Fiul acestuia, protoiereul Serghie Cean, scăpat ca prin minune din persecuția ihetuană, a lăsat posterității prețioase însemnări despre distrugerea localității Băiguani: “În zilele acelea, de la 13 până la 27 mai, știrile despre boxeri se făceau auzite din ce în ce mai aproape. Pe străzi au început să apară boxeri cu banderole roșii la mâini și picioare, care treceau în gloate sau mărșăluind militărește. La 31 mai, ora 8:00 seara, a început incendierea clădirilor Misiunii. Răsculații, începând cu împrejurimile și cu partea sudică a orașului, au incendiat nu numai casele locuite de europeni, dar și cartierele populate de chinezii creștini. Întreaga vale în care e situat orașul Beijing s-a luminat, fiind învăluită de flăcări. Peste tot domnea o atmosferă de oroare, se auzeau țipete și geamăt. În aceeași noapte sute de boxeri, cărora li se alăturaseră gloate de cerșetori și săraci, s-au îndreptat spre Băiguani, iar apropiindu-se, căpeteniile boxerilor au început să-i incite pe toți să strige “șa“ – “ucide!“ (creștinii) și atunci, se pare, nu era nici un om care să nu fi strigat “șa“". Conducătorul misiunii, arhimandritul Inochentie Figurovski, puternic afectat de cele întâmplate, povestește că “în ajun, pe toate străzile, au fost răspândite proclamații, care chemau păgânii la masacrarea creștinilor, amenințându-i cu moartea pe cei care ar îndrăzni să-i ascundă. În noaptea de 11 spre 12 iunie, boxerii cu făclii aprinse au invadat toate cartierele Beijingului, și asaltând locuințele creștinilor, îi înșfăcau pe nenorociți și-i torturau, impunându-i să se lepede de Hristos. Cuprinși de frica de chinuri și moarte, mulți s-au lepădat de Ortodoxie și, ca să-și salveze viața, i-au ridicat în slăvi pe idoli. Însă alții nu s-au înfricoșat de chinuri și cu bărbăție L-au mărturisit pe Hristos. Ei au îndurat chinuri îngrozitoare, spintecându-li-se pântecele, fiind decapitați sau arși de vii în case“. Părintele Mitrofan a rămas viu în conștiința creștină mai ales prin atitudinea sa în fața persecutorilor, făcând dovada unei maturități duhovnicești memorabile. În seara zilei de 10 iunie, pe la orele 21:00, soldații și boxerii au înconjurat locuința părintelui Mitrofan, unde erau aproape 70 de creștini; cei mai puternici au fugit, iar părintele Mitrofan și mulți alții, în majoritate femei și copii, au rămas, fiind supuși chinurilor. Părintele Mitrofan ședea în curte în fața casei; boxerii l-au torturat, acoperindu-i pieptul cu împunsături, apoi el a căzut în fața copacului de curmal. Vecinii l-au târât la locul unde s-a aflat casa de rugăciuni a Misiunii.“ Ulterior, un oarecare ieromonah Avramie a ridicat trupul părintelui, iar în 1903, când pentru prima dată se prăznuia memoria mucenicilor, trupul lui, împreună cu celelalte, a fost pus în biserica mucenicilor sub altar. În seara zilei de 11 iunie, Tatiana, soția lui Mitrofan, a fost executată prin decapitare împreună cu alți 18 creștini, iar Isaia, fiul său de 23 de ani, a fost executat de către boxeri la 7 iulie. Lui Ivan, un alt fecior de 8 ani, boxerii i-au tăiat umerii, i-au retezat degetele de la mâini și picioare și i-au tăiat nasul și urechile. Soția fratelui său, Isaia, a reușit să-l salveze de la moarte, ascunzându-l într-un loc sigur. Întrebat dacă îl durea, el răspundea oamenilor: “Nu doare atunci când suferi pentru Hristos“. În urma evenimentelor de la 1900, Conducătorul Misiunii Spirituale din Beijing a înaintat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, la 11 octombrie 1901, listele cu numele a 222 ortodocși chinezi martiri, uciși pentru dreapta credință. Printre altele, el cerea permisiunea Sinodului ca pe locul fostei biserici a Misiunii din Beijing distruse de boxeri să fie înălțată o biserică în cinstea Tuturor Sfinților Mucenici ai Bisericii Ortodoxe, cu un cavou sub altar pentru îngroparea oaselor ortodocșilor chinezi. De asemenea, a propus ca pe 10 iunie, în fiecare an, să se țină post strict și să se săvârșească Liturghia pentru cei adormiți cu parastas în memoria ortodocșilor chinezi uciși, iar la 11 iunie să se săvârșească cu evlavie serviciul divin, urmat de o procesiune cu Sfânta Cruce prin toate locurile unde chinezii creștini au primit cununa muceniciei sau în jurul bisericii. A fost aprobată cererea, și se face aceasta acolo unde condițiile o permit. Guvernul Republicii Populare Chineze a recunoscut oficial cinci comunități religioase: budismul, catolicismul, islamul, protestantismul și taoismul, dar nu și creștinismul ortodox. Câteva comunități ortodoxe, cele mai multe formate din bătrâni, continuă să se reunească la Beijing și în nord-estul Chinei (inclusiv Heilongjiang), cu acordul tacit al guvernului. Până în 2005, exista un preot. Câțiva chinezi studiază în prezent în seminarele ortodoxe din Rusia, cu intenția de a deveni preoți activi. În unele regiuni ale Chinei, situația este oarecum diferită de câțiva ani, existând o libertate de manifestare a credinței ortodoxe. Patriarhia Ecumenică a trimis la Hong Kong pe Mitropolitul Nikitas iar la Taiwan, ieromonahul Iona Mourtos conduce o biserică misionară sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe de Hong Kong și Asia de Sud-Est. În aglomerația de confesiuni creștine care se înmulțesc și tind să sufoce Asia, totuși acest număr modest al ortodocșilor este, prin rugăciunile sfinților plămădiți de pământul Chinei, singura rază de nădejde a triumfului Ortodoxiei în cel mai populat stat din lume.