Sfinții Martiri de la Niculițel Întreaga Sciție Mică, adică Dobrogea de astăzi, acum două milenii făcea parte din Imperiul Roman și era destinată, în timpul marilor persecuții creștine din secolele I-IV după Hristos, pentru surghiunirea și martirizarea creștinilor care refuzau să se închine idolilor păgâni și să le aducă jertfă. Acest teritoriu de la periferia de nord-est a imperiului, plasat între Dunăre și Marea Neagră, mai ales Delta Dunării și codrii seculari dintre Măcin, Isaccea, Niculițel și Babadag, ca și zona de sud a Dobrogei dintre Cernavodă, Adamclisi, Mangalia și Constanța (Tomis) erau cele mai potrivite pentru acest scop. Dintre cele zece persecuții romane împotriva creștinilor desfășurate între anii 64 și 324, care au umplut cerul de sfinți și au sfințit pământul cu sângele martirilor, trei din ele au fost cele mai sângeroase: persecuția lui Deciu (249-251), a lui Dioclețian și Maximian (284-305) și a lui Liciniu (308-324), în Răsărit, care au dat cei mai mulți mucenici. În timpul acestor persecuții au fost surghiuniți în Sciția Mică mii de creștini, ostași, dregători, clerici și cetățeni romani de toate vârstele și stările sociale. Cu rânduiala lui Dumnezeu, în anul 1971, luna septembrie, pârâul satului Niculițel-Tulcea, venind mare, a descoperit, sub șoseaua ce trece prin mijlocul localității, cel mai vechi și mai bine păstrat „martirion“ creștin din întreaga Peninsulă Balcanică și printre cele mai rare și prețioase din lume. Cripta martirică de la Niculițel, construită din cărămidă, cu dimensiunile de 3,70x3,50x2,30 m, este împărțită în două mici încăperi supraetajate. În încăperea de sus s-au găsit patru moaște întregi de martiri, așezate într-o raclă comună, de lemn, după tradiția ortodoxă cunoscută, cu mâinile pe piept și cu capul spre apus. Toți martirii aveau capetele tăiate, din care trei erau așezate la locul lor, iar al patrulea se afla pe pieptul martirului. Pe peretele din stânga intrării se află săpată în mortar următoarea inscripție în limba greacă: „Martirii lui Hristos“, iar pe peretele din dreapta scrie: „Zoticos, Attalos, Kamasis, Filippos“, având deasupra crucea monogramată (Hr). În încăperea de jos, împărțită și ea în mici secțiuni, s-au găsit aproape o sută de bucăți de oase sfinte, care aparțineau altor doi martiri necunoscuți, care, probabil, pătimiseră odată cu ceilalți patru în localitatea romană din apropiere, numită Noviodunum, astăzi Isaccea. Pe o lespede de calcar este scrisă această mică inscripție: „Aici și acolo (se află) sângele (vlaga) martirilor“. Martirologiul siriac și mai ales Martirologiul ieronimian fixează data pătimirii acestor sfinți martiri la 4 iunie și, alături de cei patru amintiți mai sus, înșiră și alți martiri, ca: Eutihie, Quirinus, Iulia, Saturninus, Ninita, Fortunio și alți 25 ostași ai lui Hristos, ale căror nume nu sunt scrise în aceste sinaxare (vieți de sfinți). Deasupra criptei martirice de la Niculițel s-a construit o bazilică din piatră și cărămidă destul de mare, care a servit, probabil, ca lăcaș de cult al unei străvechi mănăstiri, în secolele IV-VII. În anul 602, datorită invaziei slavilor și bulgarilor, care traversează Dobrogea spre sudul Dunării, majoritatea bazilicilor și a centrelor creștine organizate din Dacia Pontică sunt devastate și rămân în ruină. Sfinții Mucenici de la Niculițel, Zotic, Atal, Camasie și Filip, împreună cu ceilalți 31 de martiri, cu nume și fără nume, de origine greci, romani, traci, daci și capadocieni, au pătimit pentru Hristos prin tăierea capului, fie în timpul persecuției lui Dioclețian, în anii 303-304, fie în timpul ultimei persecuții sângeroase din timpul împăratului Liciniu, în anii 319-324. După ce moaștele lor au fost așezate provizoriu în morminte simple și discrete de frica ostașilor romani, sub împărăția Sfântului Constantin cel Mare, după anul 324, când capitala imperiului este mutată la Constantinopol, creștinii din Sciția Mică (Dobrogea), ajutați de episcopii de la Tomis, construiesc o criptă nouă în comuna Niculițel și înalță biserică mare deasupra, unde așază definitiv moaștele martirilor amintiți. Așa a binecuvântat Dumnezeu pământul nostru străbun cu numeroși martiri creștini, încă din primele secole și până în zilele noastre. Din toamna anului 1971, moaștele celor patru sfinți martiri de la Niculițel au fost depuse în biserica Mănăstirii Cocoș, spre închinarea credincioșilor iubitori de mucenici. Pomenirea Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip și a celor împreună cu dânșii se face la 4 iunie. „Sfinților Mucenici, care bine v-ați nevoit și v-ați încununat, rugați-vă Domnului să mântuiască sufletele noastre!“