Sfinții militari: Dimitrie, Gheorghe, Artemie și Procopie (icoană sec. XVII, Mănăstirea Hilandar - Muntele Athos) Biserica se roagă atât de des, la fiecare slujbă, pentru Armata țării. Instituția aceasta este binecuvântată și ocrotită, dacă aparține unui neam creștin, în cazul nostru - ortodox, de rugăciunile și prin jertfele atâtor eroi, martiri și sfinți. Cine sunt ei? Sunt Sfinții militari. Întâi de toate, trebuie să amintim că în Vechiul Testament Dumnezeu era numit „Domnul Savaot“, adică „Dumnezeul oștirilor“, Dumnezeul creator al cetelor îngerești ca niște oști, căci sunt totdeauna în slujba lui Dumnezeu, lăudându-L și transmițând voia Lui către oameni, dar mai ales ascultându-L mereu. Cetele îngerilor mai sunt numite și „oști“ pentru că sunt tot timpul treze, gata de a împlini voia Dumnezeului nostru, iar a asculta și a împlini voia lui Dumnezeu este o jertfă, pe care și noi trebuie să o facem. De la îngerii „militari“, al căror arhistrateg sau conducător este Sfântul Arhanghel Mihail, care este reprezentat în icoane ca purtând sabie, trecem la Sfinții militari, nu înainte de a spune însă că chiar și Mântuitorul nostru Iisus Hristos este prezentat în Scriptură ca „Cel care are în gura Sa sabia cu două ascuțișuri“ (Apoc. cap 1) și poate să pedepsească pe dușmanii adevărului credinței și ai mântuirii noastre. Înaintea împlinirii tainei Jertfei de pe Cruce, Mântuitorul Iisus Hristos îi spune lui Petru: „Cel care nu are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere“ (Lc. 22, 36), să se facă adică soldat, luptător împotriva păcatului, a nepăsării și a lenevirii pierzătoare de suflet, gata să își dea chiar și viața pământească pentru idealul suprem: mântuirea. Nenumărați soldați au fost martorii răbdării de care dădeau dovadă credincioșii creștini în vremea persecuțiilor inițiate de împărații păgâni. Au înțeles că nu putea fi vorba acolo de o putere demonică, aceasta fiind răzbunătoare și rea; or, dinspre martiri se revărsau întotdeauna râuri de iubire și de compasiune pentru cei care nu înțelegeau să creadă în adevăratul Dumnezeu. Atunci au devenit și ei practicanți ai răbdării chinurilor și au murit și ei ca martiri și mărturisitori ai lui Hristos. Nenumărați soldați creștini erau în armatele împăraților păgâni, slujindu-și astfel patria, dar când li s-a cerut să se lepede de credința lor și să jertfească idolilor păgâni, au preferat moatea. Și au devenit, unii dintre ei, atât de cunoscuți și de iubiți de către toți creștinii de atunci și până în zilele noastre: Sfinții Gheorghe, Mina, Dimitrie, Teodor Stratilat, Artemie, Procopie. Ei vor fi până la sfârșitul veacurilor „purtători de biruință“ asupra necredinței păgânești, asupra vrăjmașilor diavolești. Exemplul dăruirii și al iubirii lor trebuie să îl urmeze toți ostașii, dar și toți creștinii, căci toți suntem angrenați în războiul nevăzut cu vrăjmașii diavoli, care pururea se împotrivesc mântuirii noastre. Și în acest război, unii dintre cei mai mari ajutători sunt Sfinții militari.